Skip to content
Politică

Papa Francisc, îndemn către creștini pentru unitate și „dragoste arătată duşmanilor”

Papa Francisc i-a îndemnat duminică pe catolici să-şi folosească dragostea faţă de Dumnezeu împotriva urii şi persecuţiilor din Republica Centrafricană, o ţară devastată de violenţe între creştini şi musulmani.

Dragostea arătată duşmanilor „ne protejează de tentaţia de a căuta răzbunarea şi de spirala nesfâşită a represaliilor”, a spus Papa la o mesă la care au participat mii de persoane, la Catedrala din Bangui. „Cei care predică trebuie să fie, înainte de toate, practicanţi ai iertării, specialişti în reconciliere, experţi ai milei”, a îndemnat Suveranul Pontif, în vârstă de 78 de ani. „În fiecare loc, inclusiv şi mai ales în acele locuri în care domnesc violenţa, ura, nedreptatea şi persecuţia, creştinii sunt chemaţi să aducă mărturie acestui Dumnezeu care este dragoste”, a subliniat el.

La începutul mesei, Francisc a deschis „uşa sfântă” a Catedralei, pentru a marca începutul Jubileului Milei, pe 8 decembrie.

„Aceasta este poarta Domnului. Să păşim prin ea şi să obţinem milă şi iertare”, a spus Papa deschizând uşa, aşa cum urmează să se procedeze în fiecare dioceză din lume.

La o întâlnire cu comunităţile evanghelice, înainte de mesă, Francisc i-a îndemnat pe toţi creştinii să predice Evanghelia şi a catalogat lipsa de unitate „un scandal”.

Un „ecumenism de sânge” uneşte toate comunităţile creştine, care „suferă, fără deosebire, din cauza nedreptăţii şi urii oarbe dezlănţuite de diavol”, a spus Papa, care urmează se se întâlnească luni şi cu musulmani, înainte să revină la Vatican.

Francisc a vizitat anterior o tabără în care locuiesc mii de persoane care au fugit din calea violenţelor interreligioase, potrivir realitatea.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *