Skip to content
Politică

Papa, întâlnire istorică la Cairo pentru a pune punct terorismului

Pe 28 şi 29 aprilie, la Cairo are loc o Conferinţă de Pace interreligioasă, la care capii bisericilor creştine se întâlnesc cu liderul islamic de al Al-Azhar.

După vizita pe care Papa Francisc a făcut-o la Istanbul, în decembrie 2014, când i-a cerut binecuvântarea Patriarhului ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I şi i-a căzut la piept, iar acesta l-a sărutat pe frunte, relaţiile dintre cei doi lideri creştini au rămas călduroase. Mai ales că, tot cu acea ocazie, Papa i-a spus Patriarhului că, pentru o reunificare cât mai rapidă a celor două biserici surori, ortodoxă şi catolică, Roma „nu doreşte să impună nici o condiţie”. Cu câteva luni mai înainte, în aprilie, ei se rugaseră împreună la Mormântul Sfânt de la Ierusalim.

Francisc şi Bartolomeu se întâlnesc din nou, acum, însă  de data aceasta în capitala Egiptului, la invitaţia Marelui Imam al Moscheii Al-Azhar din Cairo, şeicul Ahmed Mohamed Al-Tayyib, cu ocazia unei Conferinţe de Pace.

Evenimentul este unul remarcabil, deoarece are loc la mai puţin  de trei săptămâni după atacurile teroriste revendicate de ISIS din Duminica Floriilor împotriva a două biserici copte din Tanta şi Alexandria, în care au fost ucişi 44 de persoane şi peste o sută au fost rănite.

Trebuie subliniat  că şeicul Al-Tayyib, organizatorul Conferinţei de Pace, este reprezentant al islamului sunnit, la fel ca gruparea ISIS, şi are o influenţă excepţională în lumea islamică. Aceasta deoarece, pe lângă Moscheea Al-Azhar funcţionează universitatea cu acelaşi nume, considerată cel mai important izvor de învăţătură sunnită, de aici plecând practic „directivele doctrinare”, potrivit evz

Sfântul Scaun a reluat în mai 2016 relaţiile cu Al-Azhar, după un îngheţ de cinci ani, odată cu întâlnirea istorică dintre Papa Francisc şi şeicul Al-Tayyib de la Vatican, când cei doi s-au sărutat.

Relaţiile dintre Vatican şi Biserica Ortodoxă Coptă nu s-au întrerupt niciodată. Patriahul (numit şi „Papă) Tawandros II figurează de multă vreme pe lista celor pe care Papa Francisc îi numeşte „frate”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *