Skip to content
Europa

Papii Francisc şi emerit Benedict al XVI-lea, vaccinaţi împotriva covid-19, anunţă Vaticanul

Twitter)
" "

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi papa emerit Benedict al XVI-lea, în vârstă de 93 de ani, au fost vaccinaţi împotriva covid-19, anunţă joi într-un comunicat Sfântul Scaun, relatează AFP.

Papa argentinian a fost vaccinat cu prima doză de vaccin miercuri, iar papa emerit german joi dimineaţa, în cadrul unei campanii de vaccinare lansate miercuri, în vederea vaccinării personalului Vaticanului, precizează portalul de informaţii al Vaticanului, potrivit news.ro.

" "
" "

Vaticanul a înregistrat mai puţin de 30 de cazuri de covid-19 de la începutul epidemiei – majoritatea în cadrul membrilor Gardei Pontificale.

Francisc îndemna în weekend toată lumea să se vaccineze şi să se protejeze, pentru a-i proteja pe ceilalţi.

”Aceasta este o alegere etică, pentru că te joci cu sănătatea ta, cu viaţa ta, dar te joci şi cu viaţa celorlalţi”, a comentat Suveranul Pontif într-un interviu acordat postului italian de televiziune Canale 5.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *