Prăbușire parțială a Turnului Conti în centrul Romei. 4 muncitori, prinși între dărâmături. Un român printre răniți

Vigili del Fuoco

Este alertă la Roma după ce o parte din Turnul Conti, o construcție medievală veche de opt secole, s-a prăbușit. Patru oameni care făceau lucrări de restaurare au fost prinși sub dărâmături. Trei dintre ei au scăpat teferi, însă cel de-al patrulea, în vârstă de 64 de ani, despre care presa italiană spune că ar fi român, a fost dus în stare gravă la spital.

Momente de panică, luni dimineață, în centrul Romei, în apropierea parcului arheologic Forul Roman. În jurul orei locale 11:20, o parte din Turnul Conti (Torre dei Conti), aflat în renovare, s-a prăbușit în Largo Corrado Ricci.

Turnul continuă să se prăbușească în interior. Pompierii au confirmat că nu mai sunt persoane sub dărâmături, dar toată zona este închisă.

Turiștii care se aflau în această zonă au simțit o zguduitură puternică.

Patru muncitori au fost implicați. Un muncitor în vârstă de 64 de ani a fost scos în viață de sub dărâmături și transportat la spital în cod roșu, suferind un traumatism cranian. El se afla în partea cea mai afectată a turnului.

Muncitorul care este în stare gravă este de naționalitate română, scrie presa italiană.

Alți trei muncitori, care lucrau pe schelele de susținere ale turnului și au rămas blocați după prăbușire, au fost recuperați de pompieri cu ajutorul unei autoscări. Niciunul dintre ei nu ar fi rănit. Cei trei au refuzat să meargă la spital.

Unul dintre muncitorii care se afla la momentul prăbușirii în interiorul turnului a vorbit cu corespondentul TVR de la fața locului, Anca Mihai. Vasile a spus că este din Ucraina și că în momentul producerii prăbușirii toți muncitorii lucrau intens și nu se așteptau ca ziua de azi să se desfășoare în acest fel.

Centrul Romei este blocatTurnul continuă să cadă. Autoritățile italiene spun că incidentul ar fi putut fi mult mai grav, pentru că zona este înconjurată de ziduri vechi și care ar avea nevoie de protecție, iar muncitorii au fost luați prin surprindere. La fața locului a mers și primarul Romei, care se afla în biroul său, pentru a ține sub observație situația, transmite corespondentul TVR la Roma.

Pompierii au intervenit cu trei echipe operative, două autoscări și unități speciale. La fața locului se află poliția, carabinierii, echipajele medicale și poliția locală. Circulația pietonală și rutieră din zona afectată a fost închisă pentru a facilita intervenția pompierilor.

Poliția locală Roma Capitale – Grupul I Centru Istoric a izolat imediat zona, pentru a permite intervenția pompierilor și a echipajelor de urgență.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: