Un procuror de la Parchetul General le-a solicitat joi magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție sancționarea cu amendă a europarlamentarului Mircea Diaconu, în procesul în care acesta este acuzat de conflict de interese, informează agerpres.
La termenul de joi al procesului, procurorul de ședință a cerut ca Mircea Diaconu să fie doar amendat, cu minimum 250 de lei pentru fiecare dintre cele cinci infracțiuni de conflict de interese.
Procurorul a adus ca argumente „remarcabila” carieră lui Mircea Diaconu și faptul că acesta nu și-a favorizat soția.
USRPLUS a rămas în zodia campaniei electorale: Ipocrizie și atacuri ca din opoziție pe subiectul 10 august
De ce respingerea tuturor amendamentelor la legea bugetului reprezintă de fapt o mare înfrângere a democrației autohtone
Tatăl noului președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, falimentarul VINALCOOL Brăila
Florin Cîţu, întrebat dacă va candida la şefia PNL: Prioritatea mea acum e implementarea bugetului
VIDEO. Lucian Bode decapitează şefii poliţiştilor care au intervenit în cazul Oneşti: Am sesizat Parchetul pentru neglijenţă în serviciu
Tot acum, Mircea Diaconu a refuzat să mai dea o declarație în fața instanței, susținând că nu mai are nimic de spus.
Procesul se află în faza de apel, după ce în luna martie Curtea de Apel București l-a achitat pe Mircea Diaconu în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, acesta primind o amendă administrativă, în cuantum de 1.000 de lei.
Mircea Diaconu a fost trimis în judecată în noiembrie 2012 de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub acuzația de conflict de interese (5 fapte), dosarul fiind deschis în urma unei sesizări a Agenției Naționale de Integritate (ANI).