Skip to content
Politică

Parchetul General: regula ca avocații să-și lase telefoanele la intrare se va aplica doar în anumite cazuri

jurnalistii.ro

Avocaţii vor putea intra în sediile unităţilor de parchet cu telefoanele mobile şi alte dispozitive electronice „în toate cazurile în care procurorul nu are motive justificate să limiteze acest drept, în concret”. Regula a fost stabilită în urma unei întâlniri desfăşurate, vineri, între procurorul general, Augustin Lazăr, şi preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, Gheorghe Florea, anunţă Parchetul General.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul dialogului interprofesional şi al conlucrării loiale instituţionale, procurorul general Augustin Lazăr a avut, vineri, o întâlnire de lucru cu Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, şi Ion Dragne, decan al Baroului Bucureşti. La întâlnire au participat şi Laura Oprean, prim adjunct al procurorului general, precum şi alţi procurori din cadrul conducerii PICCJ.

Discuţiile au avut ca punct de plecare Rezoluţia Congresului Avocaţilor din 21 aprilie 2018, fiind abordată problema interdicţiei aplicate avocaţilor de a intra în unele unităţi de parchet cu dispozitive electronice, în special telefoane mobile, dispozitive care, în prezent, rămân în custodie la intrarea în sediu, potrivit news.ro

În urma analizei cadrului legal şi a tuturor argumentelor invocate, s-a apreciat că măsura interzicerii de principiu a accesului avocaţilor cu telefoane mobile şi alte dispozitive electronice (laptop, tabletă ş.a.) este disproporţionată faţă de scopul urmărit – asigurarea unui echilibru între respectarea caracterului nepublic al urmăririi penale şi protecţia informaţiilor clasificate şi a celor confidenţiale, pe de o parte, şi buna desfăşurare a profesiei de avocat pe de altă parte. O abordare unitară care să înlăture inconvenientele aplicării acestei măsuri o reprezintă consacrarea, prin norme interne, a regulii ca accesul avocaţilor cu astfel de dispozitive să fie permis în toate cazurile în care procurorul nu are motive justificate să limiteze acest drept, în concret. Limitarea se va putea face cu acordul conducătorului parchetului„, arată sursa citată.

În acest sens, la nivelul PICCJ s-a modificat cadrul intern privind accesul şi circulaţia în sediu şi s-au luat măsuri în vederea aplicării corespunzătoare şi la celelalte structuri/unităţi de parchet.

Conform sursei citate, în cadrul întâlnirii s-a propus ca, în interesul îndeplinirii rolului profesiilor de procuror şi avocat, să se desfăşoare întâlniri lunare între reprezentanţii instituţionali desemnaţi ai celor două profesii, pentru schimb de informaţii necesare identificării şi implementării măsurilor de îmbunătăţire a cooperării interprofesionale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *