Skip to content
Politică

Parchetul General vrea să afle cine i-a pus lui Vâlcov protocolul în prag

nineoclock.ro

Parchetul General s-a autosesizat: a deschis un dosar penal după ce Darius Vâlcov a publicat protocolul secret semnat de SRI cu Ministerul Public.

Dosarul nu a fost deschis pe numele lui Darius Vâlcov, așa cum s-a afirmat inițial, ci pentru încălcarea articolului 305 din Codul Penal. Articol care vizează ”neglijența în păstrarea informațiilor”.

La această anchetă s-a ajuns după ce Vâlcov a publicat pe contul său de Facebook un nou protocol semnat de SRI cu Ministerul Public, document despre care Darius Vâlcov a spus că ”i-a fost lăsat pe prag”, nu știe de cine.

Conform prevederilor articolului 305 din Codul Penal, ”neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”, potrivit ziare.com.

Concomitent cu acțiunea Parchetului General, documentul scos la iveală de Vâlcov a dus și la relansarea scandalului protocoalelor.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *