Skip to content
Internațional

Părinții lui Roman Protasevici susțin că acesta a fost torturat în detenție: Îi lipsesc niște dinți și are urme de strangulare

Twitter

Roman Protasevici, jurnalistul arestat duminică după ce autoritățile bieloruse au deturnat avionul în care se afla, a fost torturat pentru a mărturisi, în înregistrarea difuzată de regimul dictatorial de la Minsk, că a organizat proteste, acuză părinții disidentului, citați de agențiile internaționale. În clipul respectiv, Protasevici mai spune că este tratat bine de anchetatori și conform legii. Asta deși are fața tumefiată și se vede că a fost bătut.

Nu sunt medic, dar e sigur că l-au lovit la nas şi este posibil să i-l fi rupt”, a spus mama lui Roman, Natalia Protasevici, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Aceasta a mai afirmat că obrazul stâng al fiului ei era umflat: „Chiar şi sub machiaj, se poate vedea o tentă gălbuie, probabil vânătăile i-au fost acoperite cu pudră. (…) Din câte se pare, l-au strâns de gât pentru a scoate dovezi de la el”.

Prietena lui Roman este și ea în custodie, iar mama jurnalistului se teme că autorităţile ar putea abuza de ea pentru a-l face pe fiul ei să cedeze.

Este clar că a fost supus violenței fizice, deoarece puteți vedea semne de bătaie pe față. (…) Era foarte nervos. Vorbea într-un mod neobișnuit pentru el. Este clar că citea ceva ce i se spusese să citească”, a declarat și Dmitri Protasevici, pentru AFP.

El a mai spus că fiului său îi lipsesc niște dinți.

Natalia Protasevici și soțul ei trăiesc în exil în Polonia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *