15.000 de trotinete ce pot fi, încă, închiriate în Paris vor fi transferate spre Belgia, Germania, Danemarca și Israel. Parisul devine prima capitală europeană care va interzice, din 1 septembrie, aceste mijloace de transport pe 2 roți. Practic, va fi încheiat contractul cu cele 3 societăți care oferă spre închirere aceste trotinete.
Parizienii au votat în aprilie împotriva menținerii în oraș a trotinetelor de închiriat, pe motiv că utilizatorii sunt indisciplinați și le abandonează te miri pe unde în spațiul public, uneori chiar în Sena. Ori, că deranjează pietonii cu viteza uimitoare utilizată de cei care le conduc.
La ora actuală există 3 companii care închiriază, fiecare, câte 5.000 de trotinete. Contractele expiră pe 31 august, iar ele nu vor fi reînnoite, scrie RFI.
Un impact va exista asupra finanțelor capitalei, deoarece acești 3 operatori achitau o taxă anuală de aproape 1 milion de euro.
Una dintre ele este societatea californiană Lime. Ea anunță că o parte din flota sa va pleca spre Lille, Copenhaga, Londra, dar și spre Berlin.
Societatea va rămâne la Paris și va propune spre închiriere 10.000 de biciclete, după cum precizeză actualul director general al Lime Franța, Hadi Karam.
Concurentul său, Dott a început deja, de la mijlocul lui iulie, să retragă o parte din cele 5.000 de trotinete pe care le are pe străzile Parisului. Ele sunt „șurubărite” și trimise la Bordeaux, în Belgia, ori în Tel Aviv.
Societatea Tier își va redistribui o parte din flota de 5.000 de trotinete spre localități aflate în jurul capitalei. Iar restul trotinetelor vor fi trimise la Berlin și Varșovia.
Reamintim: Parisul va fi prima capitală europeană care interzice trotinetele electrice de închiriat.
Aproape 90% dintre parizienii care au votat în cadrul referendumului din aprilie, sunt împotriva posibilității de a se mai închiria trotinete electrice în Paris. Ce-i drept, mai puțin de 8% dintre parizieni au votat, dintre cei 1,3 milioane de alegători invitați să voteze.
Referendumul nu a vizat trotinetele particularilor, așadar acestea vor putea să fie utilizate în continuare pe străzile pariziene.
Trotinetele electrice au fost implicate, anul trecut, în mai bine de 400 de accidente în urma cărora au murit trei persoane, iar 460 au fost rănite
De altfel, securitatea este primul argument invocat de cei care au votat contra trotinetelor electrice de închiriat, în capitala Franței.
În 2018, Primăria Paris era printre primele din Europa care implementa acest mod de transport. 5 ani mai târziu, tot ea le retrage.
Împreună, cele trei societăți dispun de 800 de salariați pentru ansamblul prestațiilor oferite. Nici până acum ele nu au precizat clar ce se va întâmpla cu aceștia.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News