Skip to content
" "
Politică

Parisul şi Berlinul pun presiuni pe Kiev

Miniștrii german și francez de externe, Frank-Walter Steinmeier și Jean-Marc Ayrault, au îndemnat Ucraina „să rămână fidelă spiritului din (piața) Maidan” și „să continue reformele”, potrivit romaniatv.net.

 

" "

Reformele sunt atât de importante încât „toate forțele politice și economice din țară conștiente de responsabilitățile lor” trebuie să ia parte la acestea, au scris în ediția de luni a FAZ cei doi demnitari care urmează să se deplaseze la Kiev pentru o vizită de două zile cu scopul de a consolida armistițiul în Estul separatist prorus.

Lupta împotriva corupției, mai ales, implică „să rămâi fidel spiritului (pieței) Maidan”, o referință la mișcarea de contestare proeuropeană care a dus la fuga în Rusia a președintelui ucrainean Viktor Ianukovici, destituit în februarie 2014, au subliniat Frank-Walter Steinmeier și Jean-Marc Ayrault, care au lăudat progresele realizate până în prezent de guvernul ucrainean.

Cu toate acestea, reformele sunt îngreunate de conflictul din est, unde, în pofida instituirii unui armistițiu în septembrie, continuă să izbucnească sporadic ciocniri între separatiști și forțele guvernamentale, au menționat cei doi miniștri, care au insistat în legătură cu necesitatea aplicării acordului de la la Minsk, semnat în februarie 2015.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *