Trei foşti subprefecţi, cinci primari şi şapte foşti şi actuali parlamentari se află printre candidaţii la alegerile parlamentare în judeţul Covasna.
Cei trei foşti subprefecţi sunt Cosmin Boricean, aflat primul pe lista PNL Covasna pentru Senat, precum şi Sebastian Cucu şi Dulanyi Balogh Szilard, care deschid listele PSD, respectiv USR la Camera Deputaţilor.
Primarul comunei Dobârlău, Bogdan Barbu, care este şi liderul organizaţiei PSD Covasna, candidează pe primul loc pentru Senat, fiind urmat de primarul comunei Hăghig, Alexandru Cucu.
Lista PNL Covasna la Camera Deputaţilor este deschisă de liderul organizaţiei judeţene Stelian Olimpiu Floroian, urmat de primarul comunei Sita Buzăului, Nicolae Stoica.
Primarul comunei Barcani, liberalul Pastor Nicolae, se regăseşte pe locul al doilea la Senat după Cosmin Boricean, în timp ce primarul comunei Valea Mare, Marin Bogdan Ştefan, se află pe locul secund pe lista PSD Covasna pentru camera inferioară a Parlamentului, după Sebastian Cucu.
Din partea UDMR Covasna vor candida pentru Senat inginerul Fejer Laszlo Odon, care a mai avut un mandat de deputat şi două de senator, şi profesoara Kondor Agota, care a preluat recent funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
Candidaţii UDMR Covasna pentru Camera Deputaţilor sunt economistul Miklos Zoltan, politologul Gal Karoly, juristul Kulcsar Terza Jozsef şi inginerul Konczei Csaba, toţi patru fiind în prezent deputaţi.
Inginerul Marius Lucian Obreja, fost senator PNL în legislatura 2012-2016, candidează pe lista Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) la Senat, în timp ce candidatul acestei formaţiuni pentru Camera Deputaţilor este Varga Rozalia Dana, din comuna Gilău, judeţul Cluj, de profesie consultant politic.
Deputatul Daniel Tudorache din Bucureşti candidează în judeţul Covasna pe primul loc pentru Senat din partea Partidului Social Democrat Independent, în timp ce USR Covasna deschide lista la Senat cu consilierul Strâmbeanu Călin Marian.
Pentru alegerile parlamentare din luna decembrie a fost înregistrată şi o candidatură independentă pentru Camera Deputaţilor, cea a medicului stomatolog Mihai Sorin Tîrnoveanu din Braşov, lider al Asociaţiei Calea Neamului.
În total, 18 formaţiuni şi alianţe politice au depus liste pentru Senat, iar 22 pentru Camera Deputaţilor, printre candidaţi regăsindu-se numeroase persoane din Bucureşti şi din alte judeţe, precum Constanţa, Cluj, Ilfov, Prahova, Vrancea, Braşov, Iaşi, Tulcea şi Suceava, dar şi de diverse profesii, cum ar fi antreprenori, jurnalişti, informaticieni, arhitecţi, avocaţi, medici, cercetători, studenţi, bucătari, ospătari, contabili, ingineri, precum şi pensionari, un dirijor, un morar, un sculptor, un poştaş, o casnică şi chiar şi o persoană fără ocupaţie.
În ultimii patru ani, judeţul Covasna a fost reprezentat în Parlamentul României de patru deputaţi UDMR şi doi senatori, respectiv un senator UDMR şi de la AUR, acesta din urmă obţinând mandatul în urma redistribuirii voturilor la nivel naţional.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News