Parlamentare2024/ Listele UDMR de la Bucureşti deschise de un fost ministru al Sportului şi de un medic chirurg

Sursa foto: Inquam Photos

Un număr de 54 de candidaţi – 17 pe lista de la Senat şi 37 pe lista de la Camera Deputaţilor – intră în competiţia pentru un loc în viitorul Legislativ, la alegerile din 1 decembrie, din partea Uniunii Democrate Maghiare din România, în circumscripţia electorală Bucureşti.

Lista de la Camera Deputaţilor este deschisă de Eduard Novak, fost ministru al Tineretului şi Sportului între anii 2020 – 2023, ciclist paralimpic, campion mondial şi european. El şi-a început cariera sportivă ca patinator de viteză şi a câştigat mai multe competiţii internaţionale. După accidentul rutier avut în 1996, s-a reorientat spre ciclism. A participat la patru Jocuri Paralimpice – prima dată la Atena, apoi la Beijing, unde a câştigat o medalie de argint. În 2012, la Jocurile de la Londra, a obţinut două medalii: una de argint şi una de aur, devenind astfel primul campion paralimpic din România. Eduard Novak a participat în trei curse şi la Rio, unde a ocupat locurile cinci, şase şi nouă.

Pe locurile următoare pe lista de la Bucureşti pentru Camera Deputaţilor se află Illes Marton – preot evanghelic lutheran, Kövér Orsolya Mária – de profesie arhitect, Gedő Renáta – profesor, Tóth Tündike – IT-ist, Anna-Maria Bănică – analist financiar, specialist în studii europene.

La Senat, lista UDMR pe Bucureşti este deschisă de Kövér Zoltán János – medic specialist chirurgie generală.

De asemenea, în circumscripţia Bucureşti mai candidează pentru un mandat de senator din partea UDMR Bodó Robert László – de profesie economist, Báthory István – sociolog, Haáz Bence – artist, Bejan Ibolya – profesor de educaţie fizică.

În competiţia parlamentară din acest an, UDMR intră cu un „Program de bun simţ” / „Programul raţiunii”, aşa cum este intitulat, care conţine 25 de puncte.

Printre măsurile propuse se numără cele referitoare la sprijinul pentru mame şi copii, stoparea dezvoltării inegale a ţării, locuinţe pentru cât mai mulţi cetăţeni, şcoală – maxim 30 de ore pe săptămână şi Bacalaureat echitabil, diferenţiat pe două niveluri, precum şi manuale mai bune de limba română pentru elevii maghiari.

Totodată, UDMR consideră necesare reducerea impozitului pe muncă, introducerea salariului bazat pe performanţă, asigurări de sănătate echitabile pentru toţi, eliminarea suprataxării pentru munca part-time, mai multe produse locale, un sistem fiscal simplu şi transparent pentru IMM-uri, o ţară mai curată, eliminarea birocraţiei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: