Un număr de 31 de partide şi alianţe şi 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale participă la cursa electorală pentru noul Parlament pe 1 decembrie.
Peste 8.000 de candidaţi au intrat în competiţia pentru Senat şi Camera Deputaţilor pentru cele peste 400 de locuri din Legislativ, cei mai mulţi – 639 – fiind din partea Partidului Social Democrat: 223 la Senat şi 416 la Camera Deputaţilor, pe următoarele poziţii aflându-se Partidul S.O.S România cu 636 de propuneri (221 la Senat, 415 la Cameră), Partidul Naţional Liberal – 630 (221 la Senat, 409 la Cameră), Alianţa pentru Unirea Românilor – 621 (213 la Senat, 408 la Cameră), Forţa Dreptei – 619 (215 la Senat, 404 la Cameră), Uniunea Democrată Maghiară din România – 596 (211 la Senat, 385 la Camera Deputaţilor) şi Uniunea Salvaţi România – 589 candidaţi (200 la Senat, 389 la Cameră), potrivit Biroului Electoral Central.
Au mai depus liste de candidaţi pentru cele două Camere ale Parlamentului:
- Partidul Social Democrat Independent – 477
- Partidul Naţional Conservator Român – 435
- Partidul România în Acţiune – 424
- România Socialistă – 333
- Partidul Social Democrat Unit – 329
- Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională – 294
- Partidul Reînnoim Proiectul European al României – 273
- Partidul Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi – 263
- Alianţa Naţional Creştină – 244
- Partidul Patrioţii Poporului Român – 172
- Partidul Oamenilor Tineri – 149
- Partidul Ecologist Român – 128
- Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate – 100
- Partidul Noua Românie – 73
- Liga Acţiunii Naţionale – 64
- Partidul Republican din România – 25
- Partidul Oamenilor Credincioşi – 14
- Partidul Verde – 10
- Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – 10
- Uniunea Geto-Dacilor – 8
- Partidul Patria – 7
- Partidul Dreptăţii – 4
- Partidul Pensionarilor Uniţi – 1 (la Camera Deputaţilor)
- Partidul Phralipe al Romilor – 1 (la Senat)
Partidele care au depus liste complete în cele mai multe circumscripţii electorale atât pentru Camera Deputaţilor, cât şi pentru Senat sunt: PSD în 42 de circumscripţii; PNL – în 39; Partidul SOS România – 39; Forţa Dreptei – 37; UDMR – 36; USR – 31; AUR – 29; Partidul Social Democrat Independent – 25.
În cursa pentru un loc în Parlament au intrat şi preşedinţii de partide, care deschid liste în circumscripţii electorale din ţară sau în Capitală.
Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, candidează pentru al şaptelea mandat de deputat în Harghita; preşedintele AUR, George Simion, vrea un nou mandat de deputat pe lista de Bucureşti; preşedinta SOS România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă, este prima pe lista pentru Senat a partidului în Bucureşti; preşedintele PMP, Eugen Tomac, candidează pentru un loc la Senat din partea partidului Forţa Dreptei în circumscripţia Bucureşti, iar preşedintele Forţei Dreptei, Ludovic Orban, în aceeaşi circumscripţie, dar la Camera Deputaţilor.
Copreşedinţii REPER se află pe prima poziţie pe liste în teritoriu. Ramona Strugariu candidează la Cameră în Cluj, iar Dragoş Pîslaru, la Iaşi. Şi preşedintele Partidului Naţional Conservator Român, Cristian Terheş, vizează un post de senator pe Bucureşti. Preşedinta Partidului Social Democrat Unit, Oana Creţu, deschide lista PSDU pentru Senat în circumscripţia Bucureşti.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News