Parlamentare2024/ Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii parlamentari.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, în ţară sunt organizate 18.968 de secţii de votare.

În Bucureşti sunt aproape 1.300 de secţii: în Sectorul 1 – 166; Sectorul 2 – 202; Sectorul 3 – 294; Sectorul 4 – 189; Sectorul 5 – 198; Sectorul 6 – 240.

În ţară alegerile se desfăşoară în ziua de duminică, iar în străinătate se votează sâmbătă şi duminică.

Cine are dreptul de a alege?

Pot să voteze la parlamentare cetăţenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor.

Nu au drept de vot: debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie; persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului şi la un singur vot pentru Camera Deputaţilor.

Alegătorul îşi exprimă opţiunea personal, exercitarea votului în numele altei persoane fiind interzisă.

Unde votează alegătorii?

Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa.

Potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central:

*** Alegătorul care, în ziua votării, se află în unitatea administrativ-teritorială în care şi-a stabilit domiciliul votează numai la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă. Cel care a fost omis din lista electorală permanentă a secţiei de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul este înscris în lista electorală suplimentară.

*** Alegătorul care în ziua votării se află în unitatea administrativ-teritorială în care şi-a stabilit reşedinţa, alta decât cea de domiciliu, votează numai la secţia la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are reşedinţa, indiferent de data stabilirii şi vechimii acesteia.

*** Alegătorul care are domiciliul şi reşedinţa în aceeaşi unitate administrativ-teritorială poate vota fie la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă, fie la secţia la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are reşedinţa, caz în care va fi înscris în lista electorală suplimentară.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: