Parlamentare2024/Sibiu: 164 de candidaţi pentru 9 locuri de parlamentari, printre care un ministru, doi foşti miniştri

Sursa foto: Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor

Un număr de 382.350 de sibieni cu drept de vot sunt aşteptaţi să-i aleagă pe cei nouă parlamentari ai judeţului (şase deputaţi şi trei senatori), din cei 164 de candidaţi de pe buletinele de vot, potrivit Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 34 Sibiu.

Aproape toţi cei nouă parlamentari sibieni din prezent candidează la alegerile parlamentare, singurul care nu se mai regăseşte pe liste fiind liderul judeţean al AUR, deputatul Sebastian Suciu.

Senatorul Nicolae Neagu candidează pentru cel de-al cincilea mandat, primul pe lista PNL, după ce a avut trei mandate de senator şi unul de deputat. Claudiu Mureşan, ales senator USR, candidează acum de pe locul doi pe lista PSD Sibiu, pentru al doilea mandat de senator, după Lavinia Şandru, venită de la Bucureşti. Senatorul Gheorghe Cătană candidează pentru cel de-al doilea mandat de senator, pe lista AUR Sibiu, după Luminiţa Păucean-Fernandes.

Unul dintre cei mai cunoscuţi candidaţi pentru Senat din Sibiu este însă fostul minstru al Economiei, Ion Ariton, din partea Forţa Dreptei. Acesta este primul pe lista pentru Senat şi încearcă să obţină cel de-al treilea mandat de senator, după ce a mai fost în Senat între 2012-2016 şi 2008-2012.

Liderul organizaţiei judeţene USR, Ruxandra Cibu Deaconu, candidează prima pe listă, pentru primul mandat de senator din carieră, după ce a pierdut cursa pentru postul de primar al municipiului Sibiu, la alegerile locale. Printre candidaţii sibieni pentru Senat se mai numără şi Elena Lotrean (DREPT), fondatoarea Şcolii Finlandeze la Sibiu şi, din 2018, Consul Onorific al Finlandei la Sibiu.

Cel mai cunoscut candidat la alegerile parlamentare de la Sibiu este ministrul Culturii, fost ministru al Muncii şi fost vicepremier, liderul organizaţiei judeţene PNL, Raluca Turcan. Deputatul Raluca Turcan candidează prima pe lista PNL Sibiu, pentru cel de-al şaselea mandat în Cameră, unde este prezentă, fără întrerupere de 20 de ani. Pe locul trei pe lista PNL Sibiu pentru Cameră este deputatul Christine Thellmann, după ce, pe doi, este fostul viceprimar Virgil Popa, iar pe primul, Raluca Turcan.

Fostul ministru al Turismului, Bogdan Trif, lider al organizaţiei judeţene a PSD, candidează pentru cel de-al doilea mandat de deputat, primul pe listă, după ce a candidat fără succes la alegerile locale pentru funcţia de preşedinte al Consiliul Judeţean (CJ). Trif s-a clasat pe locul doi în opţiunile sibienilor pentru preşedinţia CJ Sibiu, după actuala preşedintă a instituţiei, liberala Daniela Cîmpean, aflată la cel de al treilea mandat.

Primul pe lista Forţa Dreptei la Cameră este deputatul Constantin Şovăială, care acum candidează pentru cel de al treilea mandat, primele două obţinându-le pe listele PNL.

Liderul organizaţiei municipale USR, Adrian Echert, este primul pe lista pentru Cameră, după ce a pierdut la alegerile locale, pentru a doua oară, cursa pentru preşedinţia CJ Sibiu.

Pe primul loc pe lista PSDI pentru Cameră, la Sibiu, candidează Horaţiu Potra, care a pierdut alegerile locale, când a candidat pentru postul de primar al municipiului Mediaş. Potra spune despre el, pe site-ul https://horatiupotraprimarie.ro, că, este preşedintele asociaţiei românilor care au activat în Legiunea Franceză (RALF). Tot primul pe listă pentru Cameră, dar de la Partidul Naţional Conservator Român este liderul organizaţiei judeţene, Mihai Ursa, care a declarat recent, într-o conferinţă de presă, că locuieşte în Franţa şi că s-ar întoarce acasă dacă ar reuşi să devină parlamentar.

Deputatul Marius Vulcan, ajuns în Parlament în locul lui Dan Barna (USR), ales europarlamentar, candidează singur pe lista DREPT Sibiu, pentru Cameră.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: