Skip to content
Politică

Parlamentarii intră astăzi în ședință. Subiectele importante de pe agenda de discuții

cugetliber.ro

Joi începe o nouă sesiune plenară, în carul căruia se vor dicuta mai multe subiecte actuale, printre care regăsim și modificările aduse Codurilor Penale.

Mai exact, de la ora 11:00 este programată începerea ședinței de plen a Camerei Deputaților, în cadrul căreia se va vota componența noului Birou permanent, urmând ca de la ora 12:00 să înceapă sesiunea ordinară. Pe de altă parte, Biroul permanent al Senatului se va reuni de la ora 10:30, în timp ce lucrările la plen sunt programate de la ora 11:00, informează News.ro.

Printre subiectele importante ce vor fi discutate în cadrul sesiunii plenare de joi regăsim modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, o nouă lege a pensiilor şi salariilor, modificarea legislaţiei siguranţei naţionale, care vizează SRI şi SIE, dar şi proiectul Codului administrativ – care are o serie de articole controversate ce stabilesc, spre exemplu, faptul că aprecierea necesităţii şi oportunităţii emiterii actelor administrative ale Guvernului aparţine exclusiv membrilor Guvernului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *