Parlamentarii plecați din POT, acuzații grave familiei Gavrilă, care controlează partidul

Sursa foto: Anamaria Gavrilă

Parlamentarii demisionari din POT, conduși de deputata Tasica Simu, au susținut miercuri, la Parlament, o declarație în care au făcut acuzații grave la adresa conducerii formațiunii extremiste POT.

Simu a citit o declarație în care cei demisionari spun că „mitocănia, huliganismul și lipsa de comunicare trebuie să înceteze”, iar ei sunt datori să dea socoteală în fața votanților.

„Presa trebuie să fie garantul transparenței decizionale și a activității noastre cotidiene, chiar dacă, din păcate, unii lideri au uitat acest lucru. Mai mulți demnitari au părăsit POT din mai multe motive serioase, dintre care amintim: dictatura manifestată prin atitudinea autoritară excesivă și aroganță a unui lider care a compromis ideea de echipă și democrație internă. Lipsa totală de transparență financiară, inclusiv asupra modului în care au fost gestionate subvențiile publice, menite să sprijine dezvoltarea partidului și a organizațiilor locale. Administrarea defectuoasă a fondurilor provenite din cotizațiile membrilor, fără consultare, fără justificare și fără responsabilitate, numirea netransparentă a reprezentanților în secțiile de votare, în contradicție cu promisiunile făcute membrilor fideli, care au muncit necondiționat pentru partid”, a spus Simu.

Ea a mai reclamat un „comportamentul agresiv și inacceptabil față de colegi și față de jurnaliști, comportament care a adus prejudicii grave imaginii noastre colective”.

De asemenea, sunt și alte lucruri pe care, pentru moment, parlamentarii care au plecat din POT au transmis că nu vor să le facă publice, pentru că „nu dorim să alimentăm un conflict pe care îl considerăm încheiat – un episod regretabil care trebuie lăsat în urmă”.

În finalul declarației, Tasica Simu a afirmat că „nu suntem aici să repetăm greșelile pseudoliderilor în care au crezut.

Întrebați dacă au primit oferte de la alte partide să se alăture lor, Simu a declarat că au fost tatonări de la PSD și USR și exclude o „încolonare” în spatele deputatului Gigi Becali, neafilitat și el după demisia din AUR.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: