După ce Victor Ponta și-a exprimat poziția cu privire la situația Lukoil și a angajaților acestei companii în România, parlamentarii PSD au făcut scut în jurul președintelui social-democrat. Astfel, senatorii PSD Augustin Mitu şi Daniel Savu au lăudat abordarea premierului Victor Ponta în cazul Lukoil.
Declarațiile vin și în contextul în care în urmă cu o zi compania a anunţat că va reporni instalaţiile la rafinăria din Ploieşti şi după ce angajaţii şi-au primit integral salariile.
Augustin Mitu a declarat că Victor Ponta a soluţionat cu succes problema muncitorilor ploieşteni ai Lukoil.
DOCUMENT Buna guvernare a USR în administrația locală. Cum fac risipă useriștii de banii de la bugetul de stat
Legea bugetului de stat pe 2021, aprobată de plenul reunit în forma iniţiată de Guvern
Clasarea Dosarului 10 august l-a înfuriat pe Rareș Bogdan: E o rușine infinită pentru sistemul judiciar din România!
PMP se pregătește pentru Congres: Favoritul nr. 1 la funcția de președinte vrea curățenie în partid – nicio colaborare cu PSD
VIDEO. Florin Cîţu, după adoptarea Legii bugetului: Este un buget bun, echilibrat, care forţează reforma
„Rezultatul actiunilor lui Victor Ponta si ale institutiilor judiciare din ultimele zile este acela ca cei 3500 de muncitori ploiesteni, angajati la Lukoil, si-au primit ieri salariile, iar rafinaria si-a reluat activitatea.
Iata de ce abordarea premierului a fost cea corecta in gestionarea acestei situatii. Traian Basescu a dovedit ca este incapabil sa exercite o functie atat de importanta in stat, incearcand sa arunce gaz pe foc in problema Lukoil si sa amplifice o posibila problema pentru locurile de munca si incasarile la buget!”, a declarat senatorul PSD.
La rândul său, Daniel Savu, senator PSD, a declarat că abordarea premierului Victor Ponta în cazul muncitorilor de la Lukoil Ploieşti a fost cea corectă.
„Ieri, 3.500 de români, angajați ai Lukoil, și-au primit salariile, și asta doar pentru că magistrații au acceptat la începutul săptămânii să ridice sechestrul de pe conturile companiei. Mai mult, rafinăria și-a reluat activitatea, iar compania a depus garanții care să acopere presupusul prejudiciu de 230 de milioane de euro. Toate acestea demonstrează că abordarea premierului Victor Ponta a fost corectă”, a spus Daniel Savu.
ar fi fost culmea sa nu.i tina apararea!! a doua zi si dispareau din functii!! nu m-ar mira ca si aceasta actiune sa nu fie calculata de domnul Ponta in asa fel incat sa fie pusa intr.o lumina buna!! de ce nu a solutionat pana acum aceasta problema? toti sunt pe langa el precum niste catei care asteapta sa li se arunce o bucatica de paine!!! sa va fie rusine!!!
As dori sa mentionez ca VVPonta nu este domn, el este un derbedeu, o puslama, un hot dovedit prin plagiat. El poate fi doar tovaras…
Poti sa te astepti la altceva decat manipulare nerusinata de la mafia securisto-PSDista care si l-a ales pe cel „mai prost demagog” – derbedeul VVPonta – sef.
Mai lipseste ca cei „3500” salvati sa-i trimita scrisori de multumire derbedeului.
Ponta nu si-a facut decat datoria ! Ceea ce nu au facut nici Boc, nici Ungureanu, nici…..Basescu !