Skip to content
Politică

Parlamentarii se întorc la muncă: când va avea loc prima ședință de plen și cum se vor desfășura întâlnirile

facebook camera deputatilor

Parlamentarii se întorc la serviciu din această săptămână. Mâine la Camera Deputaţilor, 12 aleşi vor participa la şedinţa Birolului Permanent, iar joi va avea lor prima şedinţă de plen. În sală nu vor fi mai mult de 30 de persoane şi vor fi respectate toate măsurile de precauţie.

Marti, la Camera Deputaților, 12 aleși vor participa fizic la ședința biroului permanent, iar joi va avea loc prima ședință de plen a Camerei Deputaților, din aceasta criză, la care vor fi în sală liderii grupurilor parlamentare, cei care vor putea sa ia cuvântul direct și nu prin telefon, așa cum s-a întâmplat în ultima lună.

Chiar și asa însă în sala de plen nu vor fi mai mult de 30 de persoane și vor fi respectate toate cerintele direcției de sănătate publica. Mai exact, liderii de grup vor păstra distanta de un metru și jumătate între ei și vor fi echipați corespunzător. Ședințele comisiilor însă rămân în continuare online.

Amintim că Parlamentul a aprobat joi, în şedinţă online, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de prelungire a stării de urgenţă pe teritoriul României. Hotărârea Parlamentului cere Guvernului să prezinte în fiecare săptămână un raport al măsurilor, iar la finalul stării de urgență, Curtea de Conturi va verifica cheltuielile făcute în această perioadă.

Potrivit hotărârii Parlamentului, guvernul nu va mai putea lua măsuri de restrângere a drepturilor fundamentale decât prin acte normative cu putere de lege și va fi obligat să prezinte Parlamentului săptămânal un raport cu privire la măsurile adoptate sau pe care intenționează să le ia pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

Liberalii susțin că prin obligarea guvernului de a lua măsuri doar prin acte normative cu putere de lege este blocată emiterea Ordonanțelor Militare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *