Parlamentul European a adoptat mai multe masuri care vin în sprijinul fermierilor. Au extins lista produselor ucrainiene care vor fi monitorizate la tranzitul prin ţările din blocul comunitar.
Parlamentul European lărgeşte gama de produse ucrainene care vor fi monitorizate. Astfel, pe lângă păsările de curte, ouă şi zahăr, pe listă au fost adăugate şi cerealele şi mierea.
În plus, Comisia Europeană va trebui să monitorizeze şi cantităţile în aşa fel încât acestea să nu mai afecteze fermierii europeni.
Europarlamentarul Daniel Buda e oferit la Antena 3 CNN mai multe informaţii despre noile măsuri luate la nivel european pentru protecţia fermierilor.
„Parlamentul European a adoptat un amendament propus de mine şi colegul Dan Motreanu impreuna cu Iuliu Winkler, legat de ceea ce înseamnă extinderea categoriilor de produse care să fie monitorizate de CE. De la cele trei care erau iniţial – păsări de curte, ouă, zahăr, am adăugat şi cerealele şi mierea de albine, din cauza faptului că fermierii care au protestat multe luni au reclamat existenţa unor cantităţi de cereale venite din Ucraina care puneau presiune foarte mare pe sistemul agricol de la nivelul UE şi, bineînţeles şi din România. Urmare a acestor amendamente depuse împreună cu colegii mei, Comisia Europeană va fi obligată să monitorizeze îndeaproape tot ce înseamnă cantităţile care intră din Ucraina în UE, astfel încât în momentul în care acestea depăşesc anumite volume, ele vor fi oprite la vamă, în aşa fel încât să protejăm fermierii din UE. Practic, prin acest amendament nu facem decât sa creăm un coridor de siguranţă pentru fermierii din UE, iar pe de altă parte ne asigurăm că aceste cereale ajung în statele africane acolo unde le era şi destinaţia când au plecat din Ucraina.”, a spus Daniel Buda.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News