Skip to content
Politică

Parlamentul European a stabilit când va decide soarta lui Dan Nica

Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European va lua în discuţie, joi, 16 aprilie, cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de ridicare a imunităţii europarlamentarului Dan Nica. Acesta este implicat în dosarul „Microsoft” în care sunt vizaţi alţi nouă foşti miniştri. Tot joi, Nica va putea sa-şi expună punctul de vedere cu privire la cererea procurorilor anticorupţie, potrivit adevarul.ro.

Ministerul Justiţiei a transmis Comisiei Juridice din cadrul Parlamentului European cererea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale împotriva lui Dan Nica, în dosarul „Microsoft”. Decizia finală va fi luată de plenul Legislativului European. Dan Nica a fost chemat la audieri la sfârşitul lui septembrie 2014, dar a refuzat să se prezinte, susţine purtătorul de cuvânt al DNA, procurorul Livia Săplăcan, într-un răspuns oficial la solicitarea adevarul.ro. „Fostul ministru Dan Nica a fost citat telefonic la DNA pe 30 iulie de către procurorul de caz. El era aşteptat a doua zi pentru a da lămuriri în acest caz. Nu s-a prezentat însă la audieri”, a explicat Săplăcan.

Dan Nica este suspectat că ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora. În perioada aprilie – noiembrie 2004, Nica ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane de dolari virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off–shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *