Parlamentul European condamnă, printr-o rezoluție, întâlnirea lui Viktor Orban cu Vladimir Putin

Sursă foto: Facebook/ Orbán Viktor

Europarlamentarii îl sancționează și ei pe premierul ungar pentru gestul de sfidare la adresa Uniunii Europene. Parlamentul European a adoptat o rezoluție cu caracter simbolic prin care a condamnat vizita prim-ministrului Viktor Orban la Moscova, unde a discutat cu președintele rus, Vladimir Putin. Parlamentarii europeni au susținut că întâlnirea reprezintă ”o încălcare flagrantă a tratatelor UE și a politicii externe comune. Aceasta ar trebui să atragă consecințe pentru Ungaria”.

”Orban s-a întâlnit cu Putin pentru a denigra UE, pentru a proclama că are un plan de pace pe care nimeni nu îl cunoaște și pentru a promova expansionismul rus”, a declarat liderul grupului socialiștilor din Parlamentul UE, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt al guvernului ungar a răspuns că ”este inacceptabil să stigmatizezi o țară pentru că optează pentru soluții diplomatice”.

Anterior, Viktor Orban a susținut că atât vizita în Rusia, cât și cea în China, realizate la scurt timp după ce a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, fac parte din “misiunea sa de pace”.

Documentul, care face referire și la sprijinul UE pentru Ucraina, a fost aprobat de 495 dintre cei 679 de parlamentari europeni care și-au exercitat dreptul de vot. În rezoluție este reafirmat sprijinul pentru Ucraina, iar Ungaria este îndrumată să nu mai blocheze rambursările către statele membre ale UE care au furnizat ajutoare pentru Ucraina.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: