Parlamentul European: Nou Acord asupra infracțiunilor de mediu

Foto: KYMA

Parlamentul European și statele membre UE au ajuns joi, 17.11 a.c. la un acord asupra unui text care extinde lista infracțiunilor împotriva mediului și armonizează sancțiunile prevăzute în UE. Acordul la care sa ajuns joi urmeaza să fie în continuare adoptat oficial de Parlamentul European și de Consiliu.

Acest acord adaugă, în special, pe lista infracțiunilor de mediu: comerțul ilegal cu cherestea, importul de specii invazive, poluarea cauzată de nave, încălcarea legilor privind substanțele chimice.

În plus, introduce noțiunea de „infracțiuni calificate” pentru infracțiunile de mediu care provoacă „distrugerea unui ecosistem sau habitat într-un sit protejat, sau deteriorarea calității aerului, solului sau a unor ape”.

UE pune bazele recunoașterii ecocidului

Intr-o postare pe Twitter, europarlamentarul francez Marie Toussaint (Verzi) a notat ca infracțiunea recunoscută printre cele mai grave este foarte apropiată de (…) ecocid.

Foto: Twitter/ Marie Toussaint

 

Poluarea sau incendiile forestiere pe scară largă, infracțiuni comparabile cu ecocidul

„Noua Directiva ar include  infracțiuni comparabile cu ecocidul, la fel de catastrofale precum poluarea vastă sau incendiile forestiere pe scară largă”, descrie Parlamentul European într-un comunicat de presă, emis AFP (Agence France Presse).

Textul aprobat modifică o directivă europeană din 2008 considerată prea slabă și ineficientă împotriva criminalității ecologice în plină expansiune și care  printre cele mai profitabile pentru crima organizată la nivel global.

Directiva revizuită prevede amenzi și pedepse cu închisoarea de la 5 la 10 ani

Persoanele fizice, inclusiv reprezentanții companiilor, vinovate de infracțiuni de mediu care s-au soldat cu moartea, riscă o pedeapsă de zece ani de închisoare.

Infracțiunile calificate vor fi pedepsite cu opt ani de închisoare.

Alte infracțiuni vor fi pedepsite cu cinci ani închisoare.

În cazurile cele mai grave, companiile care au încălcat vor fi amendate cu 5% din cifra de afaceri globală anuală sau 40 de milioane de euro (3% din cifra de afaceri sau 24 de milioane de euro pentru alte încălcări). Aceștia pot fi lipsiți de finanțare publică și vor fi obligați să repare prejudiciul și să despăgubească victimele.

Comisia Europeană a salutat acordul.

„Odată ce noua directivă va intra în vigoare, statele membre vor trebui să includă în dreptul lor penal definiții mai precise ale categoriilor de infracțiuni de mediu, precum și sancțiuni disuasive pentru infractori”, se mai arata în comunicatul de presă transmis de CE si citat de Terre-net.

Ce este ecocidul și ce se vizează prin reglementarea sa?

  • Ecocidul este distrugerea masivă a mediului prin acțiuni grave, repetate, de anvergură, cu consecințe majore asupra biodiversității pământului (prin exploatări de diverse metale sau miniere)
  • apelor (prin deversări uriașe de substanțe nocive, poluante sau resturi foarte greu degradabile, cum sunt materialele plastice, cu consecința producerii „plastic soup”)
  • pădurilor (defrișări prin distrugeri mecanice sau arderi)
  • aerului (prin emisii de gaze toxice, incidente radioactive)
  • faunei și florei (prin otrăvire sau reducerea spațiului considerat habitat natural).

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL