Parlamentul European face presiuni pentru modificarea unui acord comercial controversat între UE și SUA, încheiat în această vară, ceea ce crește riscul unor noi tensiuni, chiar în momentul în care Bruxelles-ul încearcă să stabilizeze relațiile tensionate cu președintele Donald Trump. Eurodeputaţii insistă pentru introducerea unei clauze de caducitate, anunţă Bloomberg.
Membrii Parlamentului European fac presiuni pentru introducerea unei clauze de caducitate care ar limita durata reducerilor tarifare pentru bunurile industriale americane și pentru ajustarea taxelor vamale pentru anumite produse.
Comisia Europeană, ramura executivă a UE, care a negociat pactul în iulie, a transmis cererile statelor membre săptămâna aceasta, potrivit sursei amintite.
Actualul acord între SUA şi UE prevede introducerea unui tarif de 15% pentru majoritatea exporturilor UE către SUA. Iniţial, Bruxelles-ul a fost de a fost de acord să elimine taxele pentru bunurile industriale americane, dar acum eurodeputaţii vor schimbarea înţelegerii pe care nu o consideră echitabilă.
Parlamentarii europeni au mai vorbit şi despre lista de peste 400 de produse care au fost incluse în zona tarifelor punitive de 50% pentru metale.
Toate aceste presiuni ale Parlamentului European ar putea pune în pericol toată înţelegerea, iar relațiile şi-aşa tensionata cu Casa Albă s-ar putea deteriora şi mai mult.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News