Parlamentul îşi alege preşedinţii celor două Camere, după învestirea Guvernului Bolojan

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Parlamentul îşi alege, marţi, preşedinţii celor două Camere, după ce aleşii aflaţi în aceste funcţii, Ilie Bolojan şi Ciprian Şerban, au fost votaţi în Executiv, primul ca premier iar celălalt ca ministru al Transporturilor. Sorin Grindeanu urmează să fie noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, grupul parlamentar PSD propunându-l, iar la Senat, liberalii îl susţin pe Mircea Abrudean.

Grupul parlamentar al PSD l-a propus, luni, pe preşedintele interimar al formaţiunii, Sorin Grindeanu, pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Votul va avea loc în şedinţa de plen care începe la ora 12.00.

De asemenea, Mircea Abrudean a fost nominalizat de PNL pentru funcţia de Preşedinte al Senatului, care devine vacantă după ce preşedintele Ilie Bolojan preia mandatul de premier.

Şedinţa de plen a Senatului este programată tot pentru ora 12.00, pe ordinea de zi aflându-se Proiectul de hotărâre privind vacantarea funcţiei de preşedinte al Senatului şi alegerea Preşedintelui Senatului.

La Camera Deputaţilor va fi ales şi un nou chestor, după ce Florin Manole, care deţinea această funcţie în Biroul Permanent, a fost ales ministru al Muncii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: