Parlamentul României a interzis centralele de apartament. Care sunt noile sisteme de încălzire permise de lege

Sursa foto: unplash

Pe 26 iunie 2024, deputații au adoptat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, care va merge la promulgare. Aceasta va avea un impact semnificativ asupra sistemelor de încălzire din apartamente, impunând înlocuirea centralelor pe gaz care nu corespund noilor indici de performanță energetică.

Parlamentul României a interzis centralele de apartament. Conform legii adoptate de Parlament, noile sisteme de încălzire permise includ:

  • sisteme descentralizate de alimentare cu energie bazate pe surse regenerabile;
  • sisteme de cogenerare/trigenerare;
  • racordarea la rețelele urbane de încălzire sau răcire;
  • pompe de căldură, panouri termice și/sau electrice solare, centrale eoliene, și sisteme combinate;
  • schimbătoare de căldură sol-aer;
  • recuperatoare de căldură;
  • orice combinație a acestor opțiuni.

Legea clarifică și introduce termeni și expresii noi, precum raportul de conformare nZEB (pentru clădirile cu consum de energie aproape egal cu zero), și actualizează informațiile necesare în certificatul de performanță energetică, incluzând clasele de performanță bazate pe consumul specific de energie primară și emisiile de CO².

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: