Skip to content
Politică

Parteneriatul civil. Kelemen Hunor: Avem nevoie de o asemenea instituție

În timp ce PSD consideră că discuția despre parteneriatul civil nu este o prioritate în momentul de față, Kelemen Hunor, președintele UDMR, a anunțat că UDMR va analiza luni, în ședința grupurilor parlamentare reunite, proiectul privind parteneriatul civil. Președintele UDMR consideră că Romania are nevoie de instituția parteneriatului civil.

„Luni vom avea o discuţie şi va exista o prezentare pentru că sunt câţiva colegi care au lucrat pe acest proiect (al parteneriatului civil -n.r.) şi luni, la şedinţa grupurilor reunite, ne vor prezenta un proiect şi argumentele necesare. Cred că avem nevoie de instituţia parteneriatului civil. Instituţia căsătoriei, aşa cum s-a format pe parcursul zecilor, sutelor de ani în civilizaţia europeană trebuie păstrată, din punctul meu de vedere, aşa cum este şi vorbim doar de instituţia căsătoriei, nu vreau să le amestec căsătoria cu familia şi trebuie instituţia parteneriatului civil pentru cei care sunt excluşi sau se exclud singuri din varii motive, pentru aceste persoane e nevoie de insituţia parteneriatului civil”, a afimat Kelemen Hunor, la RFI.

Kelemen Hunor menționează că trebuie să se facă diferența dintre căsătorie cu familie și instituția parteneriatului civil. Acesta este de părere că există o majoritate care să susțină această instituție.

„Încă nu cunosc forma finală a proiectului, dar probabil că sunt mulţi de la noi care vor susţine, vom vedea luni după-amiază după ce discutăm în grupurile reunite”, a adăugat liderul UDMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *