Skip to content
Politică

Parteneriatul public-privat, mecanism pentru dezvoltare economică, consolidarea inovării și a competitivității în România

În anul 2015, la nivelul Uniunii Europene, 49 de proiecte realizate în parteneriat public-privat au ajuns la încheierea exerciţiului financiar, aducând beneficiarilor o valoare adăugată în cuantum de 15,6 miliarde de euro, în sectoare precum transporturi, educaţie sau sănătate.

Deşi în scădere faţă de anul 2014, „Parteneriatele public-privat rămân instrumente complementare complexe, de anvergură, care angajează resurse multiple, fiind o soluţie eficientă de implementare a unor proiecte de interes public, a căror dezvoltare şi modernizare nu ar fi posibilă fără contribuția experienţei şi capacităţilor investiţionale private”, declara, într-un interviu, Daniela Nemoianu, Partener executiv KPMG şi membru al Consiliului Investitorilor Străini.

Parteneriatele public-privat, respectiv cooperarea dintre autoritățile publice și mediul de afaceri, reprezintă o soluție adoptată de majoritatea țărilor, pentru dezvoltarea infrastructurii, construcția de spitale, școli și nu numai.

Condiţiile esenţiale pentru stimularea proiectelor în sistem de parteneriat public-privat sunt:
-o politică sustenabilă şi stabilă, împreună cu un cadru legal şi instituţional pentru PPP;
-o viziune strategică şi o susţinere politică fermă, în special atunci când PPP pot implica reforma proceselor şi pieţelor existente, împreună cu angajamente pe termen lung;
-un client competent, din punct de vedere tehnic, pentru sectorul public, care este în egală măsură conştient de abilităţile tehnice necesare şi capabil să acceseze aceste resurse, atât din sectorul public, cât şi din cel privat;
-o guvernanţă și un management de proiect eficiente din partea sectorului public, pentru a avea garanția că proiectele selectate sunt potrivite pentru structurile contractate în cadrul PPP, pregătite cu atenţie înainte de lansarea procedurii competitive şi că etapele de pregătire, achiziție și contractare sunt bine gestionate.

În opinia Preşedintelui Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, „În România, parteneriatele public-privat reprezintă cheia dezvoltării economice şi a consolidării inovării și a competitivității industriei în sectoare cu un potențial ridicat de creștere economică. În plus, pot fi cel mai puternic sprijin pentru crearea de locuri de muncă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *