Skip to content
Internațional Politică

Partidul Laburist britanic, victima unui atac cibernetic

Partidul Laburist (Labour) britanic a anunţat marţi că a fost ţinta unui atac cibernetic de amploare, însă fără consecinţe, relatează AFP.

Platformele digitale ale Partidului Laburist au fost afectate de un atac cibernetic sofisticat şi de mare amploare”, a anunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt al formaţiunii, adăugând că atacul a eşuat ”mulţumită solidului sistem de securitate”.

Partidul Laburist a dat asigurări că funcţionarea platformelor sale nu a fost întreruptă, dar deplânge încetinirea temporară a ”anumitor activităţi electorale” neprecizate, din cauza unor măsuri de securitate adoptate în urma atacului, scrie news.ro.

Formaţiunea lui Jeremy Corbyn nu a precizat dacă dispune de elemente cu privire la originea atacului, însă a anunţat că a sesizat autorităţile de specialitate.

Regatul Unit se află în plină campanie electorală în vederea alegerilor legislative anticipate convocate la 12 decembrie în vederea scoaterii ţării din impasul Brexitului.

Prin acest al treilea scrutin legislativ în decurs de patru ani, premierul conservator Boris Johnson speră să obţină o majoritate în Parlament care să-i permită să scoată ţara din uniunea Europeană (UE) – însă rezultatul acestui pariu rămâne foarte incert.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *