Partidul lui Piedone a lansat candidatura lui Liviu Negoiţă pentru primăria Sectorului 3. „Originalul Negoiță” 

Sursa foto: Facebook/Liviu Negoiţă

Partidul Umanist Social Liberal a anunţat joi, 12 octombrie, candidatura la Primăria Sectorului 3 a lui Liviu Negoiţă.

„Bucureştiul a fost şi rămâne una dintre principalele preocupări ale PUSL, iar pentru asta umaniştii au lansat astăzi candidatura la Primăria Sectorului 3 a originalului Negoiţă, mai precis Liviu Negoiţă”, se arată într-un comunicat al PUSL transmis AGERPRES.

PUSL a inaugurat, joi, noul sediu din Sectorul 3, ocazie cu care fostul primar al Sectorului 3, Liviu Negoiţă, împreună cu primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, le-a transmis bucureştenilor că au toate drepturile să se declare cetăţeni ai unei capitale europene şi i-a asigurat că va face tot ce îi stă în putinţă să-i unească.

Evenimentul a avut loc în prezenţa liderilor centrali ai PUSL, respectiv preşedintele executiv al PUSL, Cristian Popescu Piedone, preşedintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, Graţiela Gavrilescu, preşedintele Consiliului Naţional, Daniel Ionaşcu, vicepreşedintele PUSL, Simona Man, deputatul Steluţa Cătăniciu, preşedintele Organizaţiei de Femei a PUSL, Gherghina Florea şi preşedintele Institutului de Studii Social Liberale al PUSL, Lavinia Şandru.

Liviu Negoiţă a avut două mandate de primar al Sectorului 3, din 2004 până în 2012, iar la finalul lunii iunie fostul primar s-a înscris în Partidul Umanist Social Liberal.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: