Potrivit rezultatelor oficiale finale publicate pe site-ul ministerului de interne al Franței, lista condusă de președintele Reunirea Națională (RN), Jordan Bardella, a obținut 30 din cele 81 de mandate alocate Franței în Parlamentul European.
Astfel RN întrece lista Uniunii Creștin Democrate/Uniunii Creștin Sociale (CDU/CSU) din Germania care a obținut 29 de mandate.
Partidul condus de Bardella face parte din grupul Identitate și Democrație, care grupează partidele dreptei radicale, populiste și extreme ca Partidul Libertății din Austria, Partidul Libertății din Țările de Jos, Vlaams Belang din Belgia, VOX din Spania sau Chega din Portugalia care a obținut în total 58 de deputați în Parlamentul European care are 720 de locuri.
Celelalte mandate de deputat european în Franța au fost atribuite listei Nevoia de Europa (liberal, sprijinitorii președintelui Emmanuel Macron, grupul Renew) 13, Trezirea Europei (Partidul Socialist, grupul Socialiști și Democrați) 13, Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală, grupul Stângii) 9, Republicanii (LR, grupul Partidului Popular European) 6, Verzii (grupul Verzi/EFA) 5 și Franța Mândră (extrema dreaptă) 5 mandate.
La scurt timp după anunțarea rezultatelor exit-poll-ului duminică seara care arătau RN în frunte cu peste 31% din voturi, președintele Macron a anunțat dizolvarea Adunării Naționale și convocarea unui scrutin parlamentar anticipat pe 30 iunie și 7 iulie. Lidera grupului parlamentar RN din Adunarea Națională, Marine Le Pen, a anunțat că Bardella va fi candidatul RN pentru funcția de prim ministru.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News