Miercuri, 20 februarie, la Primăria Piatra-Neamț, a avut loc o întâlnire la care au fost invitați să participe primarii celor 28 de localități cărora li s-a propus să facă parte din viitoarea Zonă Metropolitană Piatra-Neamț.
În cadrul discuțiilor, la care au participat reprezentanții a 18 unități administrative, au fost prezentate avantajele constituirii unei zone metropolitane, posibilitatea atragerii de fonduri pentru proiecte care să dezvolte integrat zona și s-au lămurit aspectele neclare ridicate de unii dintre primari. S-a stabilit un calendar de urmat pentru perioada imediat următoare, astfel încât fiecare localitate care dorește să adere, să-și exprime intenția până la sfarșitul lunii martie, conform ziarpiatraneamt.ro. Localitățile care vor emite hotărâri ale consiilor locale până la această dată vor deveni membri fondatori ai zonei metropolitane, iar celelalte vor putea să adere și ulterior dacă doresc.
„Constituirea Zonei Metropolitane Piatra-Neamț reprezintă o posibilitate pentru dezvoltarea integrată a localităților componente. Prin această formă asociativă întâlnită în multe dintre țările membre ale Uniunii Europene vom putea accesa fonduri pentru investiții care să rezolve unele dintre problemele zonei, să dezvolte fiecare localitate membră, să crească atractivitatea zonei și calitatea vieții cetățenilor. Mulțumesc colegilor primari care s-au alăturat acestei inițiative”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
”Omul negru” de la Fisc. Generalul SIE din Securitatea lui Ceaușescu care a umilit PNL
Ludovic Orban câștigă războiul cu „puciștii din PNL”. Zeci de organizații liberale, de partea președintelui partidului
Se cere demiterea lui Năsui din funcția de ministru: „Are o mentalitate profund coruptă moral, viciată radical!”
Ne relaxăm, dar distanțarea, masca și dezinfectantul trebuie să rămână. Nelu Tătaru: Cred că mai putem conviețui încă un an cu acest virus
INTERVIU Gabriela Firea: Vom solicita o Comisie de anchetă care să analizeze neregulile grave din campania de vaccinare
Până la această dată, și-au exprimat intenția de aderare la Zona Metropolitană Piatra-Neamț prin emiterea de Hotărâri ale Consiliilor Locale, alături de Piatra-Neamț, localitățile Bicaz, Gârcina, Alexandrul Cel Bun, Săvinești , Podoleni și Costișa.