Skip to content
Europa

”Pașaportul Covid” ar putea crea discriminări, susține europarlamentarul PSD Victor Negrescu: Nu pot accepta așa ceva și voi cere clarificări

negrescu.ro
" "

Contactat de PS News, europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține că ”adeverința verde” de liberă circulație în UE, în contextul pandemiei de coronavirus, ar putea crea discriminări între cetățenii statelor din spațiul Schengen și celelalte țări UE non-membre, cum ar fi România, Bulgaria sau Croația.

Reprezentanții Comisiei Europene nu au subliniat foarte clar modul în care vor fi gestionate aspectele legate de posibila discriminarea a unor cetățeni europeni care nu au avut acces la vaccinare. Avem această problemă a accesului la vaccinare, în contextul în care în continuare nu avem această capacitate de a implementa la scară largă o campanie de vaccinare în toate statele membre și pentru toți cetățenii europeni. Mai există un aspect extrem de important: accesul la date cu caracter medical, cine va avea acces la ele și în ce manieră datele respective vor putea fi protejate. Într-adevăr, în toată legislația europeană se specifică datele cu caracter personal, să vedem dacă va fi aplicată și în privința acestor certificate.

" "
" "

Eu cred că se creează o interconectare a bazelor de date. Eu am cerut lucrul acesta din primăvara anului trecut, și aici mă refer la certificatele de testare, pentru că au apărut noi cazuri în care oamenii foloseau certificate false de testare și acestea sunt o reală problemă. Dar, dincolo de aceste aspecte, cu siguranță Parlamentul European va solicita mai multe clarificări pentru a se asigura că nimeni nu va fi discriminat și că, în final, aceste adeverințe electronice vor fi corect aplicate fără să creeze diferențe între cetățenii europeni.

Comisia Europeană are această ambiție, ca până la începutul verii să aibă regulamentul aplicat și să fie parțial funcțional, însă dacă ne uităm la documentele care sunt disponibile public în prezent, se spune că Uniunea Europeană va crea o structură care ar permite conectarea bazelor de date, dar va ține de fiecare stat membru să dezvolte proceduri. Degeaba fac ei la nivel european certificatul sau adeverința dacă statele membre nu se vor conecta la baza de date. De aceea cred în continuare că poate pe parcursul verii vom vedea statele aderând la acest tip de certificat, dar noul document nu va fi complet înainte de începutul verii, ci în a doua parte a anului”, spune Negrescu.

Acesta a explicat că în cazul statelor ce nu fac parte din Spațiul Schengen există un tip de discriminare în ceea ce privește controlul pentru infecția cu Covid-19.

„Există un risc din acest punct de vedere și, astfel, cetățeni care nu provin din spațiul Schengen să fie verificați mai mult decât cei din spațiul Schengen pentru că, în prezent, dacă dorești să călătorești cu mașina dintr-un spațiu Schengen în alt stat din spațiul Schengen, cel mai probabil nu vei fi verificat. Chiar și atunci când călătorești cu avionul, în anumite state chiar dacă rata de incidență e mare nu se aplică un control sistemic. 

Cetățenii din afara spațiului Schengen, precum cetățenii români, bulgari sau croați care vor să intre în spațiul Schengen automat au acest filtru, și automat acel filtru riscă să cuprindă inclusiv verificarea acestui document, conducând la o nouă discriminare față de cetățenii din afara spațiului Schengen. O discriminare pe care eu, ca europarlamentar român, nu o pot accepta și voi cere clarificări astfel încât cetățenii români să fie tratați în aceeași manieră ca și ceilalți”, a conchis europarlamentarul.

Comisia Europeană a adoptat miercuri propunerea legislativă care prevede crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie în interiorul UE în timpul pandemiei de coronavirus, document care va constitui dovada că o persoană a fost vaccinată anti-COVID, are un test negativ de COVID sau a trecut prin boală. Pentru a fi gata înainte de începutul verii, această propunere trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European şi de Consiliu.

În paralel, statele membre trebuie să pună în aplicare cadrul de încredere şi standardele tehnice, convenite în cadrul reţelei de e-sănătate, pentru a asigura punerea în aplicare la timp a adeverinţelor electronice verzi, interoperabilitatea acestora şi respectarea deplină a protecţiei datelor cu caracter personal. Scopul este ca lucrările tehnice şi propunerea să fie finalizate în lunile următoare. Sistemul de adeverinţe electronice verzi este o măsură temporară, care va fi suspendată de îndată ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara sfârşitul urgenţei la nivel internaţional în domeniul sănătăţii cauzate de COVID-19.

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *