Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolelui a anunțat că se vaccinează și i-a criticat dur pe cei care refuză să poarte mască sau evită vaccinarea. „Cu siguranță, credința noastră nu este afectată atunci când urmăm instrucțiunile experților„, a spus înaltul ierarh.
“Este inacceptabil, în fața atâtor victime și a atât de multă durere, să ai oameni care neagă realitatea pandemiei, care o consideră o fabricație a „diverselor cercuri”. Este și mai provocator atunci când astfel de opinii sunt exprimate de creștini, adesea de către clerici, care se autoproclamă a fi apărători ai unui Dumnezeu al lor. Noul Testament afirmă că oricine nu iubește pe om, nu poate să-l iubească pe Dumnezeu.
Sunt indiferenți la protecția semenilor. Respingerea măștii și a tuturor măsurilor de precauție nu decurge pur și simplu din ignoranță, ci din necroza iubirii din interiorul lor.
Bolnavii de cancer sunt disperați și-l acuză pe fostul ministru Vlad Voiculescu că le-a întors spatele în criza citostaticelor: Ne-a ignorat și în primul mandat
Ciolacu: S-a făcut o presiune ca noi să depunem moţiunea de cenzură cât era criza politică din interiorul coaliţiei, gâlceava aia
Modificările operate de Ghinea la PNRR pot lăsa România fără miliardele de la UE. Nervi întinși la maximum în PNL
”Familia disfuncțională” PNL-USRPLUS. Silviu Mănăstire: În esență, se ceartă pe bani, ceea ce este deja un conflict de interese
Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș, reacționează după ce Comisia Europeană a cerut modificarea PNRR: „Asta e principala mea așteptare!”
Știința, atunci când deschide perspective favorabile pentru viitorul omenirii, este un dar din cer“, a spus patriarhul Bartolomeu într-un interviu pentru publicația greacă VIMA.
Patriarhul ecumenic a anunțat că se va vaccina, spunând că o va face din responsabilitate față de semenii săi.
“Desigur, mă voi vaccina. În plus, cred că acest lucru este necesar datorită vârstei mele. Am aproape 81 de ani, deci aparțin grupei de vârstă care trebuie vaccinată. Dar nu este doar o chestiune de necesitate sau de alegere, ci și o responsabilitate față de semeni.
De aceea, sper că o mare parte a populației lumii va fi vaccinată în curând pentru a se opri răspândirea virusului mortal.
Desigur, până atunci, cu toții trebuie să respectăm cu strictețe măsurile de protecție pentru a nu plânge mai multe victime“, a arătat Bartolomeu I, citat de newsweek.ro.
El a mai afirmat: “Cu siguranță, credința noastră nu este afectată atunci când urmăm instrucțiunile experților. Nici restricțiile privind participarea la Slujbe nu diminuează importanța Bisericii (…) Măsurile de protecție nu sunt îndreptate împotriva Bisericii. Ele protejează credincioșii, care, la fel ca toți ceilalți, sunt la fel de vulnerabili la virus“.