„Violenţa aducătoare de moarte este tot mai prezentă în societatea contemporană, în contradicţie cu darul sacru al vieţii care vine de la Dumnezeu”, spune Preafericitul Parinte Patriarh Daniel ca urmare a atacului violent care a avut loc joi, la Universitatea Carolină din Praga.
„Vestea tragicului eveniment din după-amiaza zilei de joi, 21 decembrie 2023, produs la Universitatea Carolină din Praga, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 15 persoane, alte 25 persoane fiind rănite, ne-a îndurerat profund”, a transmis Patriarhul Daniel.
„Constatăm cu deosebită îngrijorare că violenţa aducătoare de moarte, manifestată de persoane indiferent de vârstă, este tot mai prezentă în societatea contemporană, în contradicţie cu darul sacru al vieţii care vine de la Dumnezeu.
În aceste momente de tristeţe pentru poporul din Cehia, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor ucişi în acest eveniment tragic şi să dăruiască vindecare grabnică celor răniţi, iar familiilor îndoliate mângâiere, în lumina Învierii lui Hristos, Cel care a biruit moartea”, se arată în mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News