Skip to content
Sport

Patriarhul Kirill al Moscovei vine la Bucureşti

CatholicHerald.co.uk

Patriarhul Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii este așteptat joi la Bucureşti, unde va lua parte la ceremoniile dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, precum şi la o slujbă Te Deum organizată cu ocazia împlinirii a zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel.

Potrivit Patriarhiei Române, întâi-stătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse ar urma să ajungă la Bucureşti joi, la ora 16.45, şi va aduce din Rusia un fragment din moaştele Sfântului Serafim de Sarov, care va fi aşezat pentru închinarea pelerinilor de pe Colina Patriarhiei şi apoi va fi oferit comunităţii ortodoxe ruse arondate Bisericii Sfântul Nicolae – Tabacu din Capitală, transmite News.ro.

Patriarhul Kirill va participa la manifestările religioase dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, care au început marţi, când moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului Ierarh Nectarie au fost depuse la noul baldachin de pe Colina Patriarhiei. Joi, de la ora 17.00, va avea loc procesiunea „Calea Sfinţilor”, care urma să aibă loc marţi, dar a fost amânată din cauza ploii. În timpul acesteia, pe lângă icoana şi moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, un fragment din lemnul Sfintei Cruci, icoana şi moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, va fi purtată şi icoana Sfântului Serafim de Sarov.

De asemenea, sâmbătă, de la ora 9.00, Patriarhul Kiril va lua parte, alături de ierarhii români şi străini, la slujba Te Deum  care va marca zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel, iar la ora 10.00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei va avea loc şedinţa solemnă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. În cadrul şedinţei solemne, Întâistătătorii sau şefii delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe vor prezenta expuneri cu privire la Dificultăţile mărturisirii credinţei în timpul regimului comunist şi importanţa libertăţii religioase astăzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *