Patron: IMM-urile au ajuns o vacă de muls preferată, care abia se mai ține pe picioare

„Bună, sunt Bianca, am 45 de ani și sunt cel mai prost om din țara asta.

Dacă te uiți la Opelul din 2016 pe care îl conduc și la gențile și ceasurile de lux pe care nu le am, n-ai zice că un prost ca mine trimite, în fiecare lună, către stat 7.000–10.000 euro taxe + 3 salarii către angajați.

În fiecare lună, la scadență, nicio zi de întârziere în 16 ani.

Angajații nu se revoltă pentru salariile mici, că deh, tot noi, patronii, suntem și angajații care descarcă paleții de marfă și dau cu mătura.

Acum mai bine de 16 ani, am transformat o pasiune personală și un stil de viață mai sănătos, pe care mi-l doream pentru noi și copiii noștri, într-o mică afacere de familie.

Am început afacerea într-un apartament de la etajul 8 din Crângași, cu 1.070 euro. Nici mai mult, nici mai puțin — ăștia au fost toți banii mei.

Nu intru în detalii despre cât de greu a fost să urc bolovanul ăsta pe munte, singură în primii ani, cu un copil mic și apoi cu altul pe drum. Dar, cumva, în 2019 ajunseserăm la 7 angajați și 630.000 euro cifră de afaceri.

În plină expansiune, a venit pandemia și toate cifrele s-au împuținat. Vremuri grele, decizii proaste, toate s-au simtit.

Acum un an, pe vremea asta, țin minte distinct că am plătit taxe la stat, pe o lună, 9.000 euro. Profitul nostru, la iunie, era 900 euro.

Tot aud că IMM-urile sunt coloana vertebrală a economiei. N-are cum. Nu-ți tratezi așa coloana vertebrală.

În ultimii 15 ani, IMM-urile au fost afectate grav de măsuri fiscale împovărătoare, nu de sprijin real:

– creșterea impozitului pe profit

– artificii precum limitarea drastică a plafonului pentru IMM-uri

– creșterea impozitului pe dividende cu 60% (fara sa luam in calcul cresterea prognozata de noul guvern!)

– introducerea CASS pe dividende până la limita la care este de-a dreptul punitiv să te mai atingi de profitul pentru care ai trudit

– obligația e-Factura, e-TVA și e-Transport, fără sprijin real pentru digitalizare, dar cu costuri de implementare pentru noi

– controale și amenzi disproporționate

Și mă tot întreb cum am supraviețuit în ciuda statului, si nu cu ajutorul lui.

Când mă uit în portofel, nu sărăcia mă sperie — că săracă am mai fost. Dar așa proastă nu m-am mai simțit.

Paradoxal, facem parte din categoria de proști care nu doar că nu cer nimic, dar nici nu pun presiune pe sistem — plătim asigurări de sănătate private și rareori apelăm la CASMB. Câtă vreme ne-am permis, am plătit grădinițe și școli private pentru doi copii.

Nu ești antreprenor și ai impresia că lucrurile astea nu te ating? Efectele se propagă rapid în toată economia, afectând toate categoriile sociale – inclusiv pe cele care nu conștientizează legătura.

Ai impresia că antreprenorii sunt o specie de „șmenari” care trăiesc să te fraierească, în loc să pună mâna să muncească, așa cum văd prin comentarii?

Suntem o specie care și-au creat singuri un loc de muncă, ca să nu rupă din cele la care vrei tu acces. Și, pe lângă asta, l-am angajat-o și pe verișorul tău. Cu contract de muncă pe bune, nu cu bani în plic. Și cu asigurare de sănătate la Sanador.

Acum ia ce mi se întâmplă mie și multiplică cu 700.000, numarul estimat de IMM-uri din Romania.

Și înmulțește numărul de IMM-uri cu 120.000 euro pe an – bani care nu s-ar mai duce la stat.

Și apoi vei înțelege de ce te așteaptă prețuri la bunuri și servicii mai mari, salarii înghețate, concedieri, exod al oamenilor și firmelor în străinătate, servicii publice mai proaste pentru care vei plăti mai mult, pensii micșorate.

Pe scurt: statul rămâne fără BANI REALI.

Deci investițiile pe care le tot aștepți — în infrastructură, educație, sănătate — nu se vor întâmpla.

Sigur, aparatul de stat trebuie să rămână în viață și va face perfuzii cu împrumuturi la dobânzi mari, pe care tot tu le vei plăti, ambalate frumos în taxe și accize.

Da, suntem interconectați. Asta este frumusețea lucrului.

Am ieșit la proteste și marșuri și pe cald, și pe frig, și cu copiii dupa noi, și singuri pentru toate cauzele: Roșia Montană, OUG 13, Colectiv, 10 august, sprijinirea căii europene — you name it.

Niciuna din cauzele astea nu erau despre mine, nu eram vizata în modul cel mai direct.

Dar afectau întreaga societate, iar efectele erau de natură să se repercuteze asupra tuturor în viitor. Și nu puteam sta deoparte.

N-am ieșit niciodată la un protest al antreprenorilor. A fost vreunul? Ce diferență între noi și francezii care dau foc la mașini și răstoarnă cisterne de lapte pe șoselele Parisului de fiecare dată când guvernul propune măsuri care le afectează veniturile sau vârsta de pensionare.

Nu vă îndemn la violențe, dar simt că ar trebui să strigăm cu toții mai tare că, din motorul economiei, IMM-urile au ajuns o vacă de muls preferată, care abia se mai ține pe picioare.

Și dacă totuși vreți să incendiem o mașină, pun la bătaie Sparkul pe care îl conduceam înainte de Opel.

Nu se mai vede din iarba care a crescut pe lângă el, dar îl păstram — poate iau un tichet Rabla, la un moment dat, să schimb Opelul.

Dar acum nu mai există nici programul Rabla”.