Skip to content
Politică

Patronatele: IMM-urile nu își mai permit să plătească salarii la concurență cu statul. Salariul minim face prăpăd EXCLUSIV

cronicavj.ro

Aproape 117.000 de companii din România şi-au închis afacerile ori s-au aflat în dificultate, în primele 10 luni din acest an, în creştere cu peste 5.600 faţă de perioada similară din 2017, relevă o analiză de specialitate, publicată luni.

Astfel, din totalul celor 116.952 de firme aflate în situaţii dificile, în perioada ianuarie – octombrie 2018, un număr de 7.026 de societăţi au intrat în insolvenţă, 15.014 şi-au suspendat activitatea, 65.631 au fost radiate, iar 29.278 au fost dizolvate, arată statistica anunţată de Registrul Comerţului.

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 20,7%, în timp ce suspendările de activitate au crescut cu 13,3%. Pe de altă parte, numărul societăţilor intrate în insolvenţă s-a redus cu 4,33%, iar cel al firmelor radiate cu 1,26%.

PSNews a luat legătura cu Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), pentru a ne oferi un punct de vedere în legătură cu situația dificilă în care se află în prezent companiile românești.

Este clar că măsurile de creștere a salariului minim fac prăpăd între firme, în regiunile mai puțin dezvoltate. Firmele mici și foarte mici nu își mai permit să plătească forța de muncă la concurență cu salariile de la stat”, ne-a declarat Florin Pogonaru.

Efectul creșterii accelerate a salariului minim este evident, din păcate, și afectează firmele mici și foarte mici. Nu știu dacă aceste firme vor fi ajutate într-un fel, dar trebuie ținut seama că situația lor era cunoscută, pentru că 47% din întreprinderile mici și mijlocii (IMM) românești aveau capitaluri negative. Adică datoriile pe care le aveau de plătit întreceau valoarea activelor, încă înainte de majorarea salariului minim de către guvern”, spune președintele AOAR.

Iar majorarea în ritm alert a salariului minim a fost ultimul cui bătut în sicriul unor astfel de firme”, adaugă Pogonaru.

IMM-urile în dificultate ar trebui ajutate

E adevărat că multe din aceste firme poate nu sunt competitive, dar avem, pe de-o parte, programul start-up, prin care se pun bani în niște necunoscuți ca spirit antreprenorial, și avem, de cealaltă parte, afacerile existente, antreprenorii care și-au dus firmele până la un anumit nivel și care poate au avut ghinion, la un moment dat.


Statul ar trebui să înființeze instrumente pentru finanțarea prin private equity (capitaluri proprii), cum fac toate țările. Dacă s-ar fi creat și la noi firme care dau finanțări pe baza capitalului propriu al unei firme, așa cum s-a făcut în Polonia sau Ungaria, cineva din piață ar fi selectat IMM-urile viabile de cele neviabile.

Trebuie să fie o chestiune de piață, până la urmă, nu Statul trebuie să aleagă ce firme trebuie finanțate și care nu. Dar statul ar fi putut să sprijine înființarea unor fonduri de private equity, pentru a ajuta la salvarea unor afaceri care poate mai erau viabile.

În multe alte țări fondurile de equity au fost subvenționate, fie prin participarea statului, fie prin implicarea unor bănci. La noi se încearcă momentan ceva în sensul ăsta, dar vine foarte târziu și extrem de puțin, în raport cu banii care au fost implicați în firmele de profil din alte țări”, a precizat Florin Pogonaru.

Din păcate, sistemul bancar nu are cum să ajute, pentru că aceste firme oricum sunt nefinanțabile, dat fiind gradul lor de îndatorare.Cu atât mai puțin atunci când vine vorba de capitaluri negative.

Trebuia creat un sistem extins, prin care niște manageri să analizeze piața, pentru a identifica firmele care mai sunt viabile. Acestea ar fi trebuit să primească participații la capital și abia atunci ar fi putut să intre și băncile cu finanțare. Cu probleme de genul ăsta nu ne confruntăm numai noi, doar că în alte țări au fost luate măsuri.

Având în vedere că firmele mici și mijlocii se confruntă cel mai adesea cu problem, în contextul economic al pieței românești, este nevoie de măsuri ochite pentru ajutorarea lor”, a conchis președintele AOAR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *