Skip to content
Magazin

Patru români, în juriul Festivalului Internaţional de Creativitate Cannes Lions 2022

Cannes

Patru personalităţi din industria media reprezintă România în juriul Festivalul Internaţional de Creativitate Cannes Lions 2022. Evenimentul debutează astăzi, 17 mai, în sudul Franţei, şi se va încheia săptămâna viitoare, sâmbătă, 28 mai, potrivit paginademedia.

Cei patru juraţi români la Cannes sunt Dana Bulat (director al agenţiei United Media), care a mai fost în juriul de la Cannes şi în 2018, Alina Damaschin (Rogalski Damaskin), Alexandru Teodorescu (Saga) şi Radu Pilat (Heist Industries).

Cine sunt ei?

Fiecare dintre cei patru va evalua lucrările pe câte o categorie separată:

Dana Bulat (director general la United Media Services) – categoria Creative Media,

Alina Damaschin-Ciocirlan, (Creative Leader la Rogalski Damaschin) – categoria PR,

Alex Teodorescu (fondatorul Saga) – categoria Film

Radu Pilat (Managing Partner Heist Industries) – categoria Brand Experience & Activation.

Teodora Migdalovici, Ambasador al Festivalului şi fondator The Alternative School:

Trăim vremuri provocatoare, dar cu teren fertil pentru inovaţie. Intr-o industrie încercată de schimbări, e o aşteptare colectivă – hai să vedem cum creativitatea, în diferite chei locale, livrează răspunsuri posibile la contexte fără precedent. Juratii vor avea acces la lucrări interesante“.

Dana Bulat a lansat agenţia United Media Services în 2006, după ce a lucrat 7 ani la vârful unei agenţii locale de top.

Compania sa a fost inclusă în Top 100 Adweekal Agenţiilor cu cea mai rapidă creştere, doi ani consecutivi, 2020 şi 2021.

În 2018, Dana Bulat a reprezentat România la Cannes Lions / Media şi a fost mentor în programul #SeeItBeIt. De asemenea, aceasta a absolvit un program executiv la London Business School.

Alina Damaschin Ciocirlan are peste 20 de ani de experienţă în industria creativă. Alături de Eliza Rogalski, aceasta a construit o agenţie românească independentă care a intrat în Global Creativity Index by PRovoke doi ani consecutivi (2019 & 2020), fiind pe locul 3 în EMEA şi pe locul 5 la nivel mondial.

Totodată, Alina Damaschin Ciocirlan a fost implicată în campanii premiate la Cannes Lions, Effie, Digital Communication Awards, SABRE, European Excellence, IPRA, devenind unul dintre invitaţii evaluatori preferaţi la Cannes Lions, Eurobest, New York Festival, D&AD Awards sau SABRE Awards.

Alex Teodorescu este fondator şi Executive Producer Saga Film, companie care are în portofoliu premii câştigate la Cannes Lions & Cannes Film Festival, alături de numeroase premii şi nominalizări la festivaluri internationale de film şi publicitate.

În plus, Alex Teodorescu este unul dintre pionierii producţiei comerciale şi cinematografice româneşti de după ’89.

Radu Pilat a început în 2002, la creaţia din McCann Erickson. După 8 ani, multe premii şi conturi precum Coca-Cola,  BURN  Energy  Drink,  Fanta,  Sprite,  Stella Artois, Golden Brau, Heineken, Tomi, Unilever, acesta a acceptat provocarea Momentum de a deveni Chief Creative Officer.

În 2012 a pornit într-o aventură antreprenorială: Heist Industries, singura agenţie specializată în community marketing din România, cu puternic focus digital. Heist Industries lucrează cu branduri precum BURN Energy Drink, Desperados, Birra Moretti, Julius Meinl şi Mega Image.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *