Patru sectoare din București rămân fără apă caldă. Termoenergetica anunță lucrări la sistemul de termoficare

Sursa foto: Pixabay

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) a anunţat luni că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei termice în mai multe zone din Capitală. Din cauza lucrărilor, furnizarea apei calde va fi oprită în mai multe zone din Sectoarele 1, 2, 4 şi 6.

Intervenţiile planificate de Termoenergetica au durate diferite de realizare. Potrivit unui CMTEB, se vor efectua următoarele intervenţii:

Reţeaua termică primară – tronson C8 Basarab – C10 DTM, din Sectorul 1

Firma ELSACO va executa lucrări de modernizare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Lotul 2 – Obiectiv 11 şi Lotul 2 – Obiectiv 8. Lucrările se vor desfăşura începând de luni, 16 iunie, până în data de 23 iunie, ora 23:30. Pentru realizarea lor se impune sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă de consum către 15 puncte termice şi un obiectiv industrial (160 de blocuri şi imobile) din următoarele zone: Calea Griviţei, Strada Barbu Lăutaru, Strada Turda, Bulevardul Nicolae Titulescu şi Bulevardul Banu Manta. În momentul începerii lucrărilor de înlocuire a conductei, vechimea acesteia era de aproape 45 de ani.

Reţeaua termică primară – conductă cu diametrul 500 mm – în zona Muzeului de Geologie, Strada Mexic, Calea Dorobanţi din Sectorul 1

Compania Municipală Energetica Servicii va executa lucrări de modernizare pe reţeaua termică primară, în cadrul proiectului „Reabilitarea Sistemului de Termoficare al Municipiului Bucureşti”, Obiectiv 4 – Magistrala II – III Grozăveşti, în perioada cuprinsă între 16 iunie, până în data de 30 iunie, ora 23:30. Pentru realizarea intervenţiilor se impune întreruperea furnizării apei calde de consum către opt puncte termice (21 de blocuri şi imobile) din următoarele zone: Bulevardul Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanţi, Şoseaua Ştefan cel Mare şi Strada George Enescu. În momentul începerii lucrărilor de înlocuire a conductei, vechimea acesteia era de 42 de ani.

Reţeaua termică primară – conductă cu diametrul 600 mm – în zona Bulevardului D. Golescu, Gara de Nord din Sectoarele 1 şi 6

Se vor executa lucrări de reparaţii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apa caldă de consum către 27 de puncte termice, trei module şi 19 obiective (240 blocuri şi imobile) din data de 16 iunie, până în data de 30 iunie, ora 23:30. Vor fi afectaţi clienţii din zonele Crângaşi, Giuleşti, Regie, Dinicu Golescu, Titulescu, Banu Manta, Gara de Nord, Calea Griviţei, I.Ghe. Duca, A. I. Cuza, Buzeşti, Piaţa Victoriei. Anul de punere în funcţiune a reţelei din aceste zone este 1967, această porţiune având aproape 60 de ani de funcţionare.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: