Păun: Trebuie recunoscută şi valorizată contribuţia industriei farmaceutice pentru sănătatea populaţiei

Sursă foto: 360medical.ro

Consilierul prezidenţial Diana Păun a afirmat, marţi, că trebuie recunoscută şi valorizată contribuţia industriei farmaceutice pentru sănătatea populaţiei, având în vedere participarea acesteia alături de autorităţi la dezbaterile privind elaborarea unor noi legi.

„Cred că ar trebui să recunoaştem şi să valorizăm contribuţia industriei farma pentru sănătatea populaţiei, pentru că industria farma a fost alături de autorităţi la toate dezbaterile care au iniţiat legi, de la ordine de ministru până la legi organice, în beneficiul populaţiei. (…) Participarea activă a industriei farma la inovare a făcut ca în pandemie să avem rapid atât vaccinuri, cât şi medicamente atât de utile pentru tratamentul pacienţilor COVID şi cred că este cel mai bun model de exemplu la nivel internaţional de colaborare între autorităţi şi industria farma atunci când vorbim despre vaccinuri şi medicamente care sunt atât de utile mai ales că ele au venit repede, s-au dovedit eficiente şi, în ciuda discuţiilor existente, trebuie să recunoaştem că dacă vaccinarea nu exista am fi trecut mult mai greu peste pandemie”, a afirmat Diana Păun la Conferinţa „Industria farmaceutică, partener strategic al statului în sănătate”.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a subliniat, la rândul său, importanţa educaţiei pentru sănătate, dar şi a prevenţiei.

„Alocarea bugetară într-o ţară înseamnă previziunea pentru sistemul medical, dar previziunea este dată şi de nivelul de boală, de starea de boală a unei naţiuni. Noi discutăm despre o ţară în care unul din patru sunt hipertensivi, unul din patru sunt diabetici, obezi, nu numai cu probleme foarte serioase, dar, în primul rând, cu probleme de prevenţie foarte serioase. (…) Avem două mari lucruri de făcut din punctul meu de vede: unu – educaţia pentru sănătate, doi prevenţie şi accentul pe prevenţie va fi cel care ne va da gura de oxigen de care avem nevoie”, a subliniat preşedintele CNAS.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: