Secret Service pregătește securitatea celor doi candidați la alegerile prezidențiale din Statele Unite și nu numai. Un nou gard de securitate a fost ridicat în jurul Casei Albe, al Capitoliului și al reședinței Kamalei Harris din Washington, D.C., scrie The Hill.
Autoritățile se pregătesc pentru ziua alegerilor în cazul în care ar putea exista tulburări politice în zilele următoare, conform publicației americane.
Serviciul Secret a construit garduri metalice înalte de peste 2 metri în jurul complexului Casei Albe și părțile adiacente ale Piaței Lafayette, Observatorul Naval și casa lui Harris din DC, scrie The Washington Post.
Oficialii americani, citați de The Hill, au spus că nu există amenințări curente la adresa Washingtonului înainte de alegeri, dar localnicii se pregătesc pentru susținătorii supărați, iar gardurile sunt amintiri ale alegerilor prezidențiale din 2020 și ale atacului din 6 ianuarie asupra Capitoliului.
Unde petrec noaptea alegerilor Harris și Trump
Se fac pregătiri și în ceea ce privește asigurarea securității fostului președinte Donald Trump. Ca de fiecare dată, acesta va găzdui un eveniment la centrul de convenții West Palm Beach, Florida, în noapte alegerilor.
Kamala Harris va petrece noaptea electorală la Universitatea Howard, din D.C, pe care a absolvit-o.
Paza unor alegeri cu risc ridicat: butoane de panică, drone, lunetişti
The Washington Post informează că autoritățile americane au pus la punct planuri de securitate fără precedent, menite să reziste la violență și la alte scenarii de coșmar în ziua alegerilor.
În toată țara, oficialii locali iau măsuri elaborate pentru a întări paza în locurile care au legătură cu procesul electoral, inclusiv cu lunetiști pe un acoperiș, pentru a proteja un sediu cheie de numărare a voturilor, butoane de panică pentru lucrătorii electorali și drone de supraveghere.
Secretarul de stat din Arizona, responsabil cu certificarea rezultatelor la nivel de stat, a spus că va purta o vestă antiglonț în caz de atac.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News