Raportul europarlamentarului social-democrat Victor Negrescu, prin care se propune justificarea legală a voturilor din Consiliu, limitarea în timp privind deciziile recomandate de Comisie şi Parlamentul European şi, în consecinţă, invalidarea veto-ului Austriei privind intrarea României în spaţiul Schengen, a fost înregistrat oficial la Parlamentul European, urmând să fie discutat în Comisia pentru Afaceri Constituţionale şi adoptat de plenul legislativului european în toamna acestui an.
„Acest raport permite clarificarea disputelor de natură juridică dintre Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliu. În documentul înregistrat oficial de Parlamentul European se regăsesc referinţe exacte la situaţia aderării României la spaţiul Schengen: întârzierile repetate şi absenţa unei decizii în ciuda recomandărilor venite de la instituţiile europene responsabile, lipsa unei justificări legale valide a veto-ului Austriei şi încălcările tratatelor şi legislaţiei europene generate de acest caz, în special cele cu privire la principiul cooperării loiale”, a declarant, luni, într-un comunicat de presă, eurodeputatul Victor Negrescu.
Potrivit acestuia, Raportul prezintă, totodată, şi soluţiile legale pentru astfel de situaţii: limitarea timpului de decizie la nivel de Consiliu, obligativitatea justificării legale a voturilor din Consiliu şi invalidarea veto-urilor care contravin legislaţiei europene sau trecerea la un sistem simplificat de validare sau de vot.
„Prevederile acestui raport pot să constituie, după aprobarea sa în plen, un instrument legal de presiune asupra Austriei, cât şi un suport pentru iniţierea de către Comisia şi Parlamentul European a măsurilor fie pentru procedură simplificată, fie pentru atacarea deciziei privind extinderea Schengen la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene”, a mai transmis Victor Negrescu.
Potrivit datelor transmise de către PSD, Raportul urmează să fie dezbătut în Comisia pentru Afaceri Constituţionale din Parlamentul European în data de 4 septembrie.
Votul la nivel de comisie este prevăzut la finalul lunii octombrie, iar votul în plen, până la finalul anului.
Aderarea României la Schengen a fost blocată, în 8 decembrie 2022, de către Austria, care a folosit dreptul de veto.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News