Skip to content
Politică

Pe cine sacrifică PNL în Sectoare ca să crească în sondaje. Unde au șanse la victorie EXCLUSIV

Modul în care PNL și-a ales candidatul pentru Primăria Capitalei ridică multe semne de întrebare. A fost o mutare gândită sau în PNL e atâta debandadă încât oricine își poate anunța candidatura pentru ca apoi să fie înlăturat de conducerea partidului? Totuși, Bușoi a fost susținut de organizația PNL București, iar dacă Blaga și Gorghiu nu și-au dat acordul atunci, înseamnă că partidul are o problemă, dacă nu există o decizie unică. În plus, chiar președintele Iohannis l-a susținut pe europarlamentar în cursa pentru Primărie. Totul s-a năruit într-o zi, când Blaga a apărut alături de Ludovic Orban și a anunțat noul candidat pentru Primăria Municipiului București.

E ciudat modul în care decurg lucrurile în PNL. Aceeași situație va fi și în Sectoare, unde oricine poate să-și facă o campanie electorală pentru ca într-un final să fie trecut în umbră de conducerea partidului.

Sectorul 1

Lupta pare că se dă între Diana Tușa și Alexandru Nazare, ambii declarând că vor să dezvolte Sectorul 1. Deși Diana Tușa e conștientă că nu corespunde criteriilor de integritate ale liberalilor, pare că asta n-a oprit-o să investească serios în campania electorală. Pe lângă faptul că e traseistă, Tușa e mai degrabă fidelă partidului Moisescu-Chiliman. Adică ea n-are foarte multe în comun cu liberalismul, ci cu un mic grup de interes care a învârtit niște bani prin Sectorul 1. Tușa tinde spre fotoliul de primar al Sectorului tocmai ca să continue scurgerea banilor în buzunarele aceluiași grup de interese.

Pe de altă parte, Alexandru Nazare pare dispus să renunțe la fotoliul de deputat ca să fie primar de sector. Se pare că acesta va fi confirmat de conducerea PNL în Comitetul de Unificare.

Sectorul 2

Aici PNL are un etern candidat, în persoana deputatului Dan Cristian Popescu. Nu e la prima tentativă și, probabil, va fi ultima, deoarece pleacă cu prima șansă. Conform surselor PSNews, va fi confirmat de conducerea PNL.

Adrian Neacșu a intrat și el în campania internă a PNL Sector 2, sperând că va atrage atenția liderilor de partid, însă în zadar.

Neculai Onțanu, din partea UNPR, rămâne să conducă în sondaje, cu un rezultat care depășește 50%.

Sectorul 3

Aici lucrurile sunt mai clare decât în oricare alt sector. Doar DNA-ul îi poate ajuta pe liberali măcar să spere că vor avea șanse să câștige Primăria Sectorului 3. Altfel, Robert Negoiță nici măcar n-are nevoie de campanie electorală ca să câștige un nou mandat. Pe oricine va trimite PNL în această bătălie va fi o persoană dispusă să accepte o înfrângere pentru partid. Un voluntar care va fi răsplătit cu o altă funcție. Sursele de astăzi îl anunță pe anonimul Ștefan Vasile, fapt care ar continua pacea de sector dintre liberali și Negoiță.

Sectorul 4

PNL are trei nume: Marius Rogin, cel care a început campania încă din toamna lui 2015, Honorius Prigoană și Răzvan Sava. Niciunul dintre aceștia nu depășește 35% în sondaje, iar rezultatele lor sunt apropiate. Cei trei sunt ajutați de PNL să obțină un astfel de rezultat, căci singuri pot strânge 30% în sondaje doar împreună. Unii ar tinde să spună că numele Prigoană poate să atragă voturi, dar probabil că nu toată lumea a înțeles cum stă treaba cu Prigoană, care poate provoca doar un zâmbet șters.

Totuși, sursele PSNews precizează că Răzvan Sava va fi susținut de PNL în cursa pentru Primăria Sectorului 4. În aceste condiții, putem trage concluzia că Răzvan Sava și-a negociat candidatura pentru un Sector din Capitală în momentul în care și-a asumat funcția de Primar General.

Piedone nu trebuie decât să aștepte ca Sava să intre oficial în cursa pentru Sectorul 4, apoi are toate șansele să câștige un nou mandat. Tragedia din Colectiv va dispărea încet, încet, din memoria electoratului, iar Sava nu se poate folosi de acest lucru, căci mai multe va avea de pierdut. Dacă Piedone va reuși să se apropie de 40% își va asigura victoria, deoarece Sava nu va sări niciodată de 35% oricât de bine ar sta PNL în sondaje.

Sectorul 5

Ovidiu Raețchi e un candidat care poate aduce victoria liberalilor și chiar îl poate bate pe Marian Vanghelie, dacă fostul primar nu va fi susținut de un partid. E adevărat că majoritatea electoratului din Sectorul 5 e pro-Vanghelie, dar e greu ca un nume târât prin arest să cântărească în continuare mai mult decât cota PNL.

Așa că Raețchi e obligat să obțină victoria, mai ales că a rămas singur în cursă. N-ar fi surprinzător să se bată singură și să-i ofere victoria pe tavă lui Marian Vanghelie.

Sectorul 6

Aici PNL renunță la orice criteriu de integritate, la orice principiu și face totul ca să obțină victoria. În Sectorul 2 n-au nici o șansă, în Sectorul 3 aceeași poveste. Luptă interesantă va fi în Sectorul 1, 4 și 5, unde nu sunt siguri de victorie, dar există speranțe.

PNL vrea să-l susțină pe Ștefan Florescu, zvon care a surprins întregul electorat. Se pare că rezultatul din sondaje e marele avantaj al lui Florescu.

Pe de altă parte, Răzvan Mironescu, candidatul PNL care a avut o campanie pentru Sectorul 6, rămâne la voia partidului și va intra în umbră. Cel mai trist lucru pentru Mironescu e faptul că va fi înlocuit cu Florescu, un politician cu o viziune clară de stânga, mai exact pesedistă.

*

Surprinzător e următorul aspect. Nu campaniile reprezintă problema, ci sursa banilor care sunt investiți în materiale publicitare. E greu de crezut că un salariu de deputat sau senator poate acoperi întreaga campanie internă. Ca să știm cine face jocurile în PNL poate că ar trebui să urmărim sursa banilor pentru campanii.

Încă nu se știe ce joc face PNL. Până acum liberalii de sector s-au întrecut în promisiuni, în materiale de campanie, au investit resurse financiare și e posibil să nu aibă nimic de câștigat, în prima fază. Cristian Bușoi a dispărut rapid de pe scena politică, ținând cont că înainte de desemnarea lui Orban apărea la emisiuni TV de câteva ori pe săptămână. Încă nu e clar ce se întâmplă cu liberalii care pierd campania internă. PNL lasă impresia că își desemnează candidații după modelul american. Rămâne de văzut dacă electoratul va agreea această politică. De exemplu, susținătorii de acum ai lui Marius Rogin pot alege să-l voteze pe Piedone pentru că PNL i-a dezamăgit. Celelalte partide politice vor încerca să profite de pe urma bătăliei interne din PNL. Modelul american de desemnare a candidaților ar fi fost potrivit doar în situația în care toate partidele ar fi aplicat această strategie.

În încheiere, trebuie să precizăm un aspect foarte important ținând cont că alegerile locale vor avea loc într-un singur tur.  Nici un candidat PNL nu obține în sondaje mai mult decât cota partidului, care e între 30 și 35%; insuficient pentru o victorie în fața unui primar în funcție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *