PSnews

Sport & Lifestyle

Pedalare prin noroi la Prima Evadare 2015  

În cursul zilei de duminică, echipa PSNews.ro a participat la cel mai mare maraton de ciclism cross-country din Estul Europei, eveniment ce a strâns peste 2500 de participanți la start. Concursul, cel mai popular de acest gen din România, s-a anunțat a fi o competiție prietenoasă, pentru participanți de toate vârstele și permisiv în ceea ce privește diferențele de nivel al perfomanței. Astfel, cu mic cu mare, duminică s-au regăsit la start atât pricepuți într-ale sportului pe două roți, cât și novici, care însă au compensat lipsa de experiență prin entuziasm și energie debordantă.

Respectarea regulilor impuse de organizatori, dar și a sfaturilor legate de pregătirea fizică și a celor referitoare la echipament, le-au facilitat participanților misiunea pe drumurile de țară și pe cărarile înnoroite din nordul Bucureștiului. Astfel, chiar dacă unii nu s-au pregătit înaintea concursului respectând rigorile unui antrenament clasic de ciclism, ci au făcut mai mult o pregătire orientativă, de familiarizare, pe tot parcursul traseului a contat experiența trăită în aer liber, alături de familie și prieteni, și mai puțin nivelul de competitivitate.

Pe lângă scopul enunțat de organizatori, de încurajare la cât mai multă mișcare în aer liber, evenimentul a avut și o latură ecologică, prin menținerea traseului curat și a promovării pădurilor și spațiilor verzi din nordul capitalei, dar și a monitorizării active în cazul activităților de defrișare. Un alt aspect vizat de organizatori a fost latura socială, prin care s-a dorit umanizarea orașelor prin promovarea ciclismului, dar și promovarea altor maratoane de acest gen din țară.

Deși vremea capricioasă ar fi putut reprezenta un inconvenient, miile de iubitori de mișcare în aer liber pe două roți au pedalat prin bălți și noroaie, pe traseul, pe alocuri, impracticabil dintre București și Snagov. Cei 55 de km au reprezentat o provocare chiar și pentru cel care a reusit să ajungă primul la finish, după aproximativ două ore de la startul cursei: “A fost un traseu solicitant, pentru că a fost mult noroi, dar am reușit sa ma descurc.„, a declarant Marius Petrache, câștigătorul de anul acesta al concursului de ciclism Prima Evadare. Cei aproximativ 55 de km au fost, deci, o provocare, cei care au reușit să ajungă la Snagov, la linia de finish, au bifat o experiență deosebită în aer liber care cu siguranță le-a oferit motivația necesară pentru participarea la edițiile viitoare.

Printre înnoroiți s-au regăsit și câțiva membri ai redacției PSnews.ro, energici și cu poftă de aer curat și pedalare și, chiar dacă nu au terminat cursa, experiența inedită oferită cu prilejul participării la Prima Evadare 2015, i-a încurajat determinându-i să-și fixeze ca obiectiv pentru anul viitor întoarcerea în competiție și terminarea cursei.

Prima Evadare este un concurs de ciclism care se organizează anual și prin care organizatorii își doresc să încurajeze un stil de viață sănătos prin practicarea sportului în aer liber.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi