Skip to content
Buzău Știri locale

Pediatria spitalului din Buzău, fără medici de gardă în patru zile pe săptămână

Adevarul

Într-o perioadă cu risc mare de îmbolnăvire în rândul copiilor, secția de pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău a intrat într-o criză a medicilor care efectuează gărzi.

Probleme cu asigurarea permanenţei sunt în patru zile din lună, când urgenţele la copii care apar după orele amiezii, până dimineaţă, sunt rezolvate la UPU, unde şi-aşa volumul de muncă este uriaş, la pediatria municipiului Râmnicu Sărat sau direct la Bucureşti.

Criza de personal din spitale devine critică, pe zi ce trece. Exodul în creştere al medicilor, dublat de gărzile epuizante, au lăsat din ce în ce mai multe unităţi de urgenţă fără personal medical.  Se întâmplă şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, unitate unde foarte multe secţii se confruntă cu un deficit de medici.  O situaţie alarmantă a fost semnalată astăzi, de către conducerea spitalului, la Unitatea Primiri Urgenţe – Pediatrie.

Managerul Spitalului Judeţean Buzău, Claudiu Damian, afirmă că, de la 1 martie, unitatea nu mai poate fi acoperită cu gărzi. Probleme sunt pentru patru zile lucrătoare din lună. „E vorba de intervalul dintre ora 15.00 şi 08.00. Până la 15.00 e medic, golul apare în aceste patru zile după ora 15.00”, a anunţat dr. Gina Anica.

Din cauza volumului mare de muncă, raportat la remuneraţia deloc satisfăcătoare, cei 19 medici pediatri din judeţ aflaţi în evidenţele Casei Judeţene pentru Asigurări de Sănătate preferă să ofere consultaţii la cabinetele lor particulare, decât să efectueze gărzi la secţia UPU – Pediatrie, unde este mare nevoie de sprjinul lor, mai ales în plin sezon de gripă. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău apelează la soluţii inedite pentru a putea atrage medici care să profeseze la cea mai mare unitate sanitară din judeţ.

În ultima perioadă, la Unitatea Primiri Urgenţe – Pediatrie au fost înregistrate, zilnic, peste 100 de prezentări. În aceste condiţii, personalul medical al secţiei, insuficient numeric, face faţă cu greu volumului mare de muncă. O soluţie de avarie ar fi atragerea unor medici rezidenţi, aflaţi în ultimul an, pentru a face gărzi la UPU-Pediatrie, scrie Adevarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *