Pelerinaj la Sfânta Parascheva: 130.000 de pelerini au trecut prin fața raclei

Sursa foto: Agenția de pelerinaj

Peste 130.000 de pelerini au trecut prin fața raclei Sfintei Cuvioase Parascheva începând de sâmbătă, de când moaștele au fost depuse în Curtea Mitropolitană.

Potrivit grupării de jandarmi din Bacău, care asigură ordinea în timpul manifestărilor, joi dimineață, la coadă sunt aproximativ 2000 de pelerini.

Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare sâmbătă dimineață. La scoaterea în procesiune a raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au participat mii de pelerini.

Racla cu sfintele moaște va rămâne în baldachinul special amenajat până duminică.

Puţini credincioşi ştiu că sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva sunt ocrotite printr-un blestem încă de la aducerea acestora la Iaşi, în 1641.

Trupul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi are două rânduri de veşminte, unul este permanent, iar celălalt este schimbat în fiecare an. Unul dintre acestea ascunde un blestem strâns legat de domnitorul Vasile Lupu şi Mitropolitului Varlaam.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: