Skip to content
Societate

Pelerinaje cu zeci de mii de oameni, dar festivalurile sunt interzise. Ce a declarat directorul de comunicare al Untold

youtube.com

Edy Chereji, director de comunicare la Untold, este revoltat din cauza faptului că autorităţile interzic evenimentele cu mai mult de 500 de persoane, dar permit pelerinaje cu zeci de mii de participanţi, precum cel de la Şumuleu Ciuc, care se desfăşoară în acest week-end.

Chereji a distribuit o ştire conform căreia „mii de oameni participă sâmbătă la tradiţionalul pelerinaj de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc – cel mai mare pelerinaj al catolicilor din România şi primul după ridicarea restricţiilor de către guvern”.

Directorul de comunicare al Untold este revoltat că festivaluri precum Untold sau Neversea nu se pot organiza, deşi condiţiile de acces ar fi riguroase, dar autorităţile permit pelerinaje precum cel de le Şumuleu Ciuc, unde se estimează un număr de aproximativ 40.000 de participanţi.

Încep postarea prin a vă spune că nu am nimic cu Biserica. De fapt, cu nici o biserică. Foarte bine că se organizează pelerinaje. Nu e primul şi nici nu vă fi ultimul, pe timp de pandemie. Dar nu am cum să nu fiu deranjat de dubla măsură cu care ne tratează autorităţile. Care e diferenţa, ca organizare, între pelerinajul de azi şi un festival?

Ai zice că e vorba tot de zeci de mii de oameni la un loc, tot aer liber, tot pandemie. Există, totuşi, o diferenţă! Aceea că noi am propus ca la evenimentele noastre ABSOLUT toţi participanţii să fie persoane vaccinate, testate sau care au trecut prin boală!

Dacă astfel de evenimente se pot organiza, azi, în luna mai, nu ar fi normal ca autorităţile să înţeleagă că evenimente serioase, organizate după norme dovedite ştiinţific, care reduc spre zero riscurile de transmitere Covid19, ar trebui permise măcar începând cu luna august?  

Nu e revoltător pentru noi, cei care venim cu cele mai riguroase norme şi soluţii, plătim taxe şi impozite, să fim restrictionati pe motiv că încă nu este sigur să organizezi evenimente cu mai mult de 500 de persoane, dar în acelaşi timp să stăm şi să ne uitam la imagini cu zeci de mii de oameni, participând la un pelerinaj?   

Toată lumea are dreptul la normalitate! Şi vă garantez că nu suntem două tabere. Sunt mulţi tineri care merg la biserica precum şi la concerte! Dacă sunt responsabili, se vaccinează, se testează, de ce îi legaţi la un ochi şi le astupaţi o ureche?”, a scris pe facebook directorul de comunicare Untold.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *