Penitenciarul Constanța: Polițiștii protestează, iar secretarele supraveghează deținuții

Sursă foto: Pexels

UPDATE 11:00

Sindicaliştiii de la penitenciarele Aiud, Codlea, Deva, Miercurea Ciuc, Oradea, Constanţa – Poarta Albă şi Tg. Jiu protestează miercuri dimineaţă, în replică conducerea Administraţiei Naţionle a Penitenciarelor transmiţând că există deschidere către dialog şi că siguranţa locurilor de deţinere nu este şi nu va fi periclitată în niciun mod.

„Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a luat act de acţiunile de protest ale organizaţiilor sindicale din penitenciarele Aiud, Codlea, Deva, Miercurea Ciuc, Oradea, Constanţa – Poarta Albă şi Tg. Jiu, cu care, dealtfel, se află într-un dialog permanent. În consecinţă, mesajul transmis echipelor de management ale unităţilor penitenciare este unul ce priveşte deschiderea către dialog şi comunicare în raport cu acei colegi care protestează si adoptarea unor măsuri menite să asigure continuitatea activităţilor pe linia siguranţei locului de deţinere, acordarea drepturilor persoanelor private de libertate şi preîntâmpinarea unor evenimente negative”, a transmis ANP.

Comform instituţiei, măsurile respective au vizat:

– Planificarea judicioasă şi eficientă a personalului avut la dispoziţie, astfel încât să nu fie afectat gradul de siguranţă a misiunilor de pază, escortare şi supraveghere, şi nici acordarea drepturilor persoanelor private de libertate

– Asigurarea unor canale eficiente de comunicare cu organele judiciare deservite şi informarea acestora cu privire la imposibilitatea prezentării sau prezentarea cu întârziere a persoanelor private de libertate, dacă acest lucru se impune

– Programarea membrilor de familie sau aparţinătorilor persoanelor private de libertate în vederea acordării vizitelor se va realiza începând cu ora 10.00

– Asigurarea unei rezerve de personal pentru a putea acţiona în situaţii deosebite.

„Cu toate că acţiunile de protest vor îngreuna considerabil activităţile curente, deficitul de personal fiind semnificativ în toate unităţile, asigurăm opinia publică de faptul că siguranţa locurilor de deţinere nu este şi nu va fi periclitată în niciun mod, principiu la care aderă atât echipele manageriale, cât şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale”, precizează ANP.

Sindicaliştii acuză slăbirea, până la punctul critic, a siguranţei personale, dar şi faptul că sunt situaţii în care deţinuţii sunt scoşi la activităţi cu încălcarea cadrului legal.

Știre inițială

300 de polițiști de la Penitenciarul Poarta Albă din Constanța refuză să mai muncească. Spun că și-au făcut orele obligatorii pentru luna aceasta și nu vor să facă unele suplimentare care nu le vor fi plătite.

300 dintre cei 470 de polițiști de la Poarta Alabă nu mai vor să intre în tură, potrivit Digi24.

Pe durata protestului, deținuții vor fi supravegheați de personalul din birouri, inclusiv de secretare.

Protestatarii spun că și-au făcut norma de lucru pe luna august, respectiv 176 de ore, și nu mai vor să muncească suplimentar.

Unii spun că au muncit chiar 200 de ore. Dacă nu se găsește o soluție pentru această problemă, protestele vor continua și în turele următoare, la noapte și joi.

În acest timp, deținuții nu vor avea drept la vizite sau la cumpărături.

Un protest similar a avut loc și în 31 august.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: