Pensia pe care o va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim

pensie talon bani
Sursă foto: X

În conformitate cu prevederile din noua lege a pensiilor, angajații din România care au muncit toată viața pe salariu minim pe economie vor beneficia de o creștere de 80% a pensiei.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat că, pe noua lege a pensiilor, un român care a muncit pe salariul minim pe economie timp de 35 de ani va avea o creştere de peste 80% a pensiei, de la 1.281 de lei, cât e indemnizaţia minimă socială, undeva la 1.900 de lei, datorită punctelor de stabilitate.

„Diferenţa o reprezintă punctele de stabilitate, punctele care se dau pentru anii lucraţi peste 25 de ani şi, dacă privim împreună simulările pe care colegii de la Casele de Pensii Publice le-au făcut, vom vedea că în special în zona pensiilor mici vom avea o creştere semnificativă”, a spus miercuri ministrul Muncii, în emisiunea România Politică de la Prima News, citată de news.ro, despre acei români care pot să primească o pensie mărită, pe noua lege a pensiilor, cu până la 80%.

Simona Bucura Oprescu a explicat că, „dacă vom avea un român care a muncit pe salariul minim pe economie, un număr de 35 de ani, vom constata că acesta va avea o creştere de peste 80% a pensiei, de la 1.281 de lei, cât e indemnizaţia minimă socială, la o pensie undeva la 1.900 de lei, datorită punctelor de stabilitate”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: